Am un amic teribil de inteligent, care e de multă vreme editorialist la un cotidian central. Pe lângă faptul că Ionică dă din el lucruri deştepte e foarte curvar şi beţiv, o adevărată comoară de om. Era o perioadă în care băteam cârciumile împreună destul de des. Partea interesantă dar şi stresantă în acelaşi timp era că de la un punct în sus combina starea de ameţeală, veleităţile de cuceritor şi talentul literar.
EPISTOLE
Scenariul era cam aşa. După trei-patru sute de tărie omul începea să fixeze cu privirea damele de pe la alte mese sau chelnăriţele. Nu conta prea tare dacă doamnele consumatoare erau însoţite sau nu, el se uita insistent şi zâmbea. După alte raţii de băutură, scotea din buzunarul de la piept un pix şi se apuca să scrie bileţele de amor pe te miri ce: serveţele, note de plată, pachete goale de ţigări. Îmi explica, destul de îngălat, halind de cele mai multe ori prima consoană din cuvânt: "'o am alent de hsiolog, ‘ă rind imediat ce ghen e urva şi-i riu". Textele erau variate şi destul de haioase, de la directul "vreau să te f.." la romanticul "ai ochii ca peruzeaua", până la absurdul "îmi place nara ta dreaptă".
Câteodată, când era în formă, comitea chiar poezioare, cu rimă şchioapă. Dacă propunerile şi constatările lui erau adresate chiar fetelor care ne serveau, scandalul ieşea aproape instantaneu. Când scria unor alte consumatoare, efectul era de bombă cu efect întârziat, se lasă cu apostrofări sau palme după ce mesajul ajungea la destinaţie prin intermediul ospătarilor. Câteodată, când potenţialele victime erau însoţite, trebuia să intervin, să nu o ia pe coajă prietenul meu, cu texte de genul: "Nu vezi că-i făcut cleşte?! Îl ţin eu să nu se mai dea în stambă... A greşit şi el ca omu'."
Mă distra, în schimb, atunci când doamnele şi domnişoarele vizate îi spuneau "porc bătrân şi beţiv!", "libidinosu' naibii!" sau