Câţiva turişti, prezenţi la manifestările de Ziua Marinei de la Constanţa, i-au spus preşedintelui că s-au săturat de el. Sursa: EVZ
Traian Băsescu a plecat de la festivităţile de Ziua Marinei prin mulţime. Preşedintele s-a plimbat timp de aproximativ o jumătate de oră în zona falezei din faţa Cazinoului din Constanţa, a făcut fotografii cu câţiva copii şi a vorbit cu părinţii acestora, cărora le-a spus că este o situaţie de criză şi că toată lumea trebuie să înţeleagă acest lucru, relatează Mediafax.
La un moment dat, câţiva turişti, prezenţi pe faleză, i-au strigat să nu mai vină la asemenea manifestări. "Ne-am săturat de dumnevoastră, domnule preşedinte", s-a auzit din mulţime.
Întrebat de cineva din mulţime dacă trăieşte bine, preşedintele a răspuns: "Nu prea, am o mulţime de greutăţi pe cap".
Huiduit în timpul discursului
De altfel, preşedintele nu a fost primit ca de obicei la Constanţa, fiind huiduit. În momentul în care a mers să-şi susţină discursul la tribuna amenajată pe faleza din apropierea Cazinoului din Constanţa, şeful statului a fost fluirat şi huiduit de câţiva participanţi la manifestări.
Preşedintele a ignorat însă huiduielile. Şi-a început discursul, spunând că participă cu plăcere la Ziua Marinei, care coincide cu Sfânta Maria, protectoarea marinarilor. Şeful statului a fost prezent, astăzi, timp de aproximativ două ore, la manifestările organizate la Constanţa de Ziua Marinei.
Vezi AICI discursul lui Traian Băsescu şi ce a făcut la Constanţa de Ziua Marinei.