Operaţiunile secrete şi misiunile de spionaj au devenit arma principală a Pentagonului.
"Pentagonul începe să semene tot mai mult cu Agenţia Centrală de Informaţii (CIA)", scrie publicaţia The New York Times într-o analiză privind mijloacele de combatere a terorismului valabile în "epoca Obama". Potrivit sursei citate, administraţia americană şi aliaţii săi europeni şi-au intensificat operaţiunile secrete, acest tip de intervenţii devenind principala armă în lupta împotriva terorismului internaţional.
În peste 10 ţări, de la deşerturile nord-africane, munţii din Pakistan sau fostele republici sovietice afectate de tensiuni etnice şi religioase, Statele Unite şi-au sporit operaţiunile militare sau informative folosind avioane fără pilot şi echipe de comando, plătind spioni şi antrenând agenţi locali să îi urmărească pe terorişti.
Casa Albă a intensificat atacurile cu avioane fără pilot în Pakistan, a aprobat raiduri împotriva membrilor al-Qaeda din Somalia şi a lansat operaţiuni clandestine în Kenya. Administraţia de la Washington a colaborat şi cu aliaţii europeni pentru a lichida grupări teroriste în Africa de Nord, eforturile incluzând şi un atac recent al militarilor francezi în Algeria.
"Totuşi, aproape nici o astfel de operaţiune a Statelor Unite nu a fost recunoscută public. Spre deosebire de suplimentarea efectivelor din Afganistan, care a fost decisă după luni de dezbateri publice, campania militară a Statelor Unite în Yemen a început în decembrie 2009 fără nici un anunţ prealabil şi nu a fost niciodată confirmată oficial", se arată în analiza NYT.
Publicaţia americană inventariază şi principalele riscuri presupuse de această nouă tactică: intensificarea unei atitudini antiamericane la nivel extern, lipsa unor diferenţe clare între militari şi spioni, care sporeşte riscul ca trupele să fie lipsite