Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertizat pentru simulare, Bjelanovici stă 45 de zile!

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 15 august 2010 ·

După contactul cu Rohat, croatul Bjelanovici s-a ales cu o fractură de maleolă tibială la piciorul drept.

Saşa Bjelanovici a luat "galben" pentru simulare la o fază în urma căreia s-a ales cu o accidentare gravă! Croatul a suferit o fractură de maleolă tibială, la piciorul drept, şi va fi indisponibil cel puţin pînă la finalul lunii septembrie. În aceste condiţii, Bjelanovici va rata sigur 5 partide din Liga 1 şi două confruntări din grupele Champions League. "Din păcate, Saşa nu va juca sigur o lună şi jumătate. Va avea piciorul imobilizat pentru o bună perioadă de timp", a declarat preşedintele Iuliu Mureşan.

Cum Yssouf Kone nu va mai juca în 2010, clujenii se gîndesc serios să mai transfere un jucător pentru ofensivă. În acest moment, Mandorlini are la dispoziţie numai două "vîrfuri" de careu, Traore şi Bud. CFR a renunţat la trei atacanţi în această vară: Didy s-a transferat la FCM Tg. Mureş, Ruiz la Lankaran, iar Batin a fost împrumutat la Mediaş.

"A văzut toată lumea ce s-a întîmplat. E prima oară în cariera mea cînd păţesc aşa ceva, să fiu sancţionat pentru simulare şi apoi să părăsesc terenul accidentat"

Saşa Bjelanovici, atacant CFR

După contactul cu Rohat, croatul Bjelanovici s-a ales cu o fractură de maleolă tibială la piciorul drept.

Saşa Bjelanovici a luat "galben" pentru simulare la o fază în urma căreia s-a ales cu o accidentare gravă! Croatul a suferit o fractură de maleolă tibială, la piciorul drept, şi va fi indisponibil cel puţin pînă la finalul lunii septembrie. În aceste condiţii, Bjelanovici va rata sigur 5 partide din Liga 1 şi două confruntări din grupele Champions League. "Din păcate, Saşa nu va juca sigur o lună şi jumătate. Va avea piciorul imobilizat pentru o bună perioadă de timp", a declarat preşedintele Iuliu Mureşan.

Cum Y

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°