Gest. Paris Hilton a băut fără probleme din şampania comandată de Cristina Cristina Guşiţă, frumoasa şatenă în vârstă de 25 de ani care luna trecută a fost fotografiată de paparazzii CANCAN pe plaja din Mamaia alături de fiul unui milionar din Dubai, şi-a petrecut vacanţa la Saint-Tropez, acolo unde s-a întâlnit cu Paris Hilton.
"O ştiam pe Paris de la o petrecere din Dubai pe care am organizat-o şi unde a fost şi ea invitată. În urmă cu două săptămâni m-am întâlnit cu ea într-un club din Saint-Tropez. Eu eram cu prietenii la masă şi comandasem mai multe sticle de şampanie, iar Paris Hilton se distra la altă masă. Când ne-a văzut, a venit la noi, ne-a salutat, am stat puţin de vorbă. În momentul în care ne-au fost aduse sticlele de şampanie, Paris a luat una de pe masă şi a început să bea din ea. Era euforică rău, dar când nu e?", ne-a povestit, amuzată, Cristina Guşiţă, care a postat pe Facebook poza respectivă.
Focoasa şatenă se află în prezent în Dubai, acolo unde este PR şi organizator de evenimente la unul dintre cele mai selecte cluburi. Tânăra este mâna dreaptă a lui Mohammed al-Habtoor, fiul unui milionar din Dubai, căruia îi place să petreacă în România.
Intră pe superfete.cancan.ro, urcă-ţi cea mai sexy poză, trimite link-ul prietenilor ca să fii votată şi poţi câştiga vacanţe de lux! Adry şi Georgiana sunt câştigătoarele celei de-a şasea săptămâni de concurs şi vor merge în locaţii exotice pentru că au participat la "Dă-te mare cu iubita ta", de pe superfete.cancan.ro!
Gest. Paris Hilton a băut fără probleme din şampania comandată de Cristina Cristina Guşiţă, frumoasa şatenă în vârstă de 25 de ani care luna trecută a fost fotografiată de paparazzii CANCAN pe plaja din Mamaia alături de fiul unui milionar din Dubai, şi-a petrecut vacanţa la Saint-Tropez, acolo unde s-a întâlnit cu Paris Hilton.
"O ştiam pe Paris de la o petre