Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inocenta fostelor glorii steliste

Publicat in Ziare.com, duminică 15 august 2010 ·

"Steaua libera", zic suporterii ros-albastri. Indemnul, celor patru asociatii ale suporterilor, este ca nimeni sa nu mearga la meci. Acesta este un raspuns la umilintele lui Gigi Becali, adresate fostelor glorii steliste. Si, iarasi o luam de la capat.

Numai sustinator al Stelei sa nu fii. Cam pe la fiecare inceput de campionat intern se intampla asemenea lucruri. La fel a fost si cu Bergodi anul trecut. Dupa ce Becali numea echipa "micul Arsenal", la putin timp l-a mazilit pe italian, dupa un rezultat de egalitate cu "serifii tiraspoleni".

Acum, echipa era supranumita "tiki taka". Cu toate ca jocul era penibil. Victorii chinuite si jucatori adunati de pe la echipe de mana a doua, din campionatul romanesc. Garantul succesului era Victor Piturca. Un nea Piti, in care galeria nu a crezut acum cativa ani, strigandu-i insistent "lasa-ne, lasa-ne".

Acum, suporterii au sarit iar la gatul lui Gigi Becali, pentru umilirea lui Piturca. Si, cer ca Ghencea sa ramana libera, fara gesturile de maidan ale lui nea Gigi.

"Nu te pune cu prostul, ca are mintea odihnita", spune o maxima celebra. Iar, fostele glorii steliste s-au pus la mintea lui Gigi Becali, incitati de intrebarile ziaristilor de sport.

Toate raspunsurile jignitoare ale lui Gigi Becali au venit, in urma "datului cu parerea" al fostelor mari glorii. Ba despre jocul echipei, ba despre ce face si ce mai zice Gigi. Si, Gigi le raspundea pe masura posibilitatilor sale verbale si intelectuale.

Un suporter trebuie doar sa-si iubeasca si sa-si respcte echipa. Atunci cand jocul il enerveaza si echipa nu-i mai este pe plac, o poate sanctiona. Dar, sa mergi pe stadion doar cu scopul de a-l injura pe Gigi Becali si a incita la violenta? In primul rand, echipa favorita are de suferit. Este al doilea an in care fanii vor sa sacrifice un sezon de dragul plecarii

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°