Deputatul democrat-liberal Sulfina Barbu a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că numirea unei conduceri interimare la nivel central, până la alegerile interne, trebuie discutată în prima şedinţă a Colegiului Director Naţional al PDL.
În opinia sa, din echipa de conducere interimară ar trebui să facă parte unii dintre actualii vicepreşedinţi, însă nu cei care au funcţii guvernamentale, deoarece aceştia nu au timp suficient să se ocupe şi de guvernare şi de organizarea partidului.
"Nu m-am gândit la persoane. Dar, cu siguranţă, trebuie instituite noi mecanisme de consultare în interiorul partidului, cu oamenii din societatea civilă, aleşii locali, europarlamentarii, parlamentarii, etc. Mecanismele noastre sunt aceleaşi ca şi atunci când aveam doar 17%, sunt depăşite de dimensiunea actuală a partidului. PDL este ca un copil care a crescut, dar hăinuţele i-au rămas mici", a susţinut ea.
Sulfina Barbu a subliniat că tema separării funcţiilor de conducere a partidului de cele guvernamentale nu este una nouă, discutându-se de mai multă vreme în interiorul PDL.
În opinia sa, problema ar trebui tranşată până la sfârşitul lunii august, fiind necesară convocarea unei şedinţe a Colegiului Director Naţional până la începutul sesiunii parlamentare din toamnă. Sursa: Agerpres.ro Deputatul democrat-liberal Sulfina Barbu a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că numirea unei conduceri interimare la nivel central, până la alegerile interne, trebuie discutată în prima şedinţă a Colegiului Director Naţional al PDL.
În opinia sa, din echipa de conducere interimară ar trebui să facă parte unii dintre actualii vicepreşedinţi, însă nu cei care au funcţii guvernamentale, deoarece aceştia nu au timp suficient să se ocupe şi de guvernare şi de organizarea partidului.
"Nu m-am gândit la persoane. Dar, cu siguranţă, trebuie instit