Abia am inceput sa simtim ca iesim din criza economica si se pare ca ne indreptam spre alta. De data asta e vorba, insa, de una a hranei care isi are originea in seceta care a lovit principalii furnizori de cereale ai lumii - Rusia, Ucraina si Kazahstan.
In numai doua luni, pretul graului a crescut cu 50%, lucru care a determinat cele trei mari exportatoare de grane sa ia masuri pentru a-si apara preturile interne.
Situatia oricum ingrijoratoare a fost inrautatita cand Rusia a decis sa interzica de tot exporturile de grau, moment in care preturile au explodat si au ajuns la cel mai mare nivel din ultimii 30 de ani, potrivit revistei Time.
Pentru multi, scumpirea actuala este un sentiment infricosator de deja-vu ca am putea sa ne intoarcem la preturile cerealelor si revoltele care au avut loc in tarile sarace in anii 2007-2008.
Banca Mondiala deja a indemnat tarile afectate de cea mai grava seceta a secolului sa nu restrictioneze comertul cu cereale, deoarece acest lucru va arunca din nou tarile sarace din Haiti pana in Bangladesh intr-o criza a mancarii.
Totusi, se poate spune ca acea criza a alimentelor nu a disparut niciodata cu adevarat. Desi preturile sunt mult mai mici decat in urma cu doi ani, ele inca sunt la un nivel mai mare decat inainte sa inceapa scumpirile si asta in ciuda crizei economice si a recesiunii.
Actuala problema cu scumpirea cerealelor ar putea sa fie de fapt doar cel mai nou semn al marii provocari care va urma in urmatorii 20 de ani la nivel global - lupta pentru mancare.
Ce se intampla acum este rezultatul a trei decenii de neglijare a agriculturii in care aceasta nu a primit nici resursele si nici tehnologia de care avea nevoie pentru a tine pasul cu necesarul lumii. Si chiar daca exista un consens global cu privire la nevoia unei a doua Revolutii Verzi, lu