Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujul vrea capul lui Crăciunescu jr. după remiza cu Astra: "Afară cu Teo!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 15 august 2010 ·

Oficialii lui CFR spun că vor face tot ce le stă în puteri pentru ca arbitrul vîlcean să fie scos definitiv din activitate după erorile grave de vineri seară.

Clujul vrea să-i încheie cariera lui Teo Crăciunescu după prestaţia sa de la remiza cu Astra (2-2). Oficialii feroviari l-au mitraliat la final Crăciunescu jr. pentru cele două gafe, una la 0-0 şi una la 0-1, iar ieri şi-au continuat tirul acuzaţiilor.

"Maniera de arbitraj a fost incalificabilă, tendenţioasă şi rău-intenţionată. Crăciunescu a inventat un nou cuvînt în dicţionarul medical, fractura de simulare, după ce Bjelanovici va sta aproape două luni pe tuşă! După pagube, aş spune că dăunează grav sănătăţii. Îmi pare rău s-o spun, dar un asemenea arbitru nu mai are ce căuta în activitate. Am făcut memoriu şi nu ne vom lăsa, vom face tot ce ne stă în putinţă ca acest arbitru să nu mai oficieze niciodată", a tunat preşedintele Iuliu Mureşan.

Şeful lui CFR a dezvăluit că a discutat cu arbitrul la finele partidei. "I-am spus: «Teo, ai greşit. O să te uiţi la faze şi o să-ţi dai seama că ai interpretat greşit fazele». Ce e mai grav că el nici la final nu a recunoscut că a făcut vreo gafă! Sînt curios să văd ce spun acum şi specialiştii din arbitraj. De ce nu apar acum conducătorii pe posturile TV să vorbească despre modul cum e ajutată CFR de arbitri?", a conchis Mureşan.

Ce a greşit Crăciunescu

> Minutul 2-0: Bjelanovici a scăpat perpendicular spre poartă, fiind faultat clar de Rohat, dar croatul a fost avertizat pentru simulare. La faza imediat următoare, Astra a deschis scorul

> Minutul 30: Nogo l-a busculat clar în careu pe Bud, iar Crăciunescu jr. l-a certat pe atacantul vişiniilor că simulează

"Sînt de acord că arbitrii mai greşesc, însă acum, cu Astra, parcă a fost prea de tot"

Juan Culio, mijlocaş CFR @N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 13 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 30 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 19 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Supercupa României: Noul sezon începe exact așa cum s-a încheiat precedentul: cu o confruntare între FCSB și CFR Cluj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
În ultima etapă a ediției trecute de campionat, cele două formații au remizat în Ardeal, scor 1-1. Acum, FCSB și CFR Cluj se întâlnesc din nou, de data aceasta pentru Supercupa României, primul trofeu al sezonului. Meciul este programat în această s

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 6 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°