"Proza lui Elmore Leonard îl face pe Raymond Chandler să pară stângaci." Afirmaţie şocantă, lipsită însă de orice temei serios. Autorul ei, scriitorul britanic Martin Amis, ori era într-o clipă de mare generozitate când a enunţat-o, ori se afla într-un binecuvântat moment euforic, sau, poate, dorea cu tot dinadinsul să-l coboare de pe piedestal pe
creatorul lui Marlowe. Elmore Leonard este departe de a avea calităţile unui prozator ieşit din comun.
Totuşi, naraţiunile sale nu sunt complet lipsite de interes. În primul lui roman apărut în româneşte, "Un glonţ, un mort", impresiona violenţa de care dădeau dovadă personajele. În această carte, crimele se succedau pe bandă rulantă, iar autorii lor le comiteau fără nici o implicare emoţională, aşa cum alţii mănâncă seminţe.
"În camera lui Honey" ne întâmpină o atmosferă mai relaxată, de o voioşie căznită. Se reţine în special imaginea de carnaval pe care autorul o descrie cu voluptate şi cu o oarecare pricepere. Personajele poartă măşti, dar fiecare dintre ele ştie al cui e obrazul din spatele lor. De aceea, relaţiile dintre ele nu provoacă suspansul. Ai senzaţia că asişti la o scenă dintr-o piesă de teatru, în care, pentru a crea impresia de mulţime, aceiaşi actori apar din fundal, îmbrăcaţi, de fiecare dată, într-un alt fel. Dar travestirea nu te face să-i urmăreşti cu atenţia încordată. Reacţiile lor sunt previzibile. Iar tragismul lipseşte cu desăvârşire din paginile lui Elmore Leonard, oricare ar fi numărul victimelor. O lume rudimentară, cu trăiri mărunte, lipsită de aspiraţii, supravieţuieşte fără rost într-o ambianţă izolată de ravagiile provocate în alte părţi de al doilea război mondial.
Şeriful federal Carl Webster urmăreşte doi prizonieri germani, ofiţeri în Afrika Korps, care au evadat dintr-un lagăr de lângă Okmulgee. Aceştia se refugiază în Detroit, unde găsesc adăpost la
