Echipa feminină de gimnastică a României s-a impus fără problem în faţa reprezentativei Marii Britanie, la Ipswhich, la întâlnirea bilaterală, care pregăteşte participarea la Campionatele Mondiale din luna octombrie.
Raluca Haidu, Daniela Andrei, Gabriela Drăgoi, Cerasela Pătraşcu şi Dianca Trenca au acumulat un total de 165.400 puncte, faţă de cele 163.100 ale Marii Britanii (în componenţa Hannah Whelan, Becky Downie, Danusia Francis, Jocelyn Hunt şi Jennifer Pinces).
La individual compus, Hannah Whelan a câştigat, cu un total de 55.650 puncte, faţă de medaliata cu argint Daniela Andrei (55.600) şi cea cu bronz, Raluca Haidu (54.900 puncte).
"Am început pregătirile doar în luna iunie, după revenirea antrenorilor Mariana Bitang şi Octavian Bellu. Rezultatele nu sunt atât de importante pentru noi în perspectiva participării la Mondialele de la Rotterdam, ci rutina şi consistenţa exerciţiilor, care au elemente noi", a declarat secretarul general al FR Gimnastică, Mircea Apolzan, citat de presa din Anglia.
Sandra Izbaşa nu a participat, ea fiind menajată din cauza unei accidentări mai vechi la tendonul lui Ahile.
Competiţia de la Ipswich se va încheia duminică seara, cu finalele pe aparate.