Exista o buna bucata a populatiei care considera ca Traian Basescu, vazut cu sacii in caruta, s-a culcat pe lauri si a abandonat PD-L la rascrucea vanturilor politice.

Teoria este mestecata si de unii analisti care considera harta naturii umane batuta in cuie, relatia dintre necesitate si libertate furnizand argumente pentru a margini aspiratia la ce se afla la indemana. Dar si de unii politicieni, care doresc sa induca electoratului ideea ca epoca Basescu are limitele ei - si constitutional asa este - prin urmare trebuie sa aleaga din ce a mai ramas.

Ia sa ne gandim mai bine. Actualul sef al statului poate fi banuit de multe, dar doua lucruri nu pot fi contestate. Este extrem de orgolios si are o minte harnica. E chiar maleabil cand e vorba de argumente beton - o stiu din zona consilieirlor sai. Asa ca avand aceste coordonate, de ce sa banuim ca a atarnat pusca in cui?

Realitatea politica a partidului pe care l-a creat arata o criza a ceea ce numim leadership. Oricum ai analiza, oricate variante de constructie ai imagina, nu exista un succesor de acelasi calibru si nici un sistem-alternativa de management intern.

De altfel, PD-L amana sa rupa pisica, pe considerentul ca franturile de reforma propavaduite de un grup de rebeli nu au sustinerea suficienta pentru a glisa spre o noua oranduire fara traume. Mintile sunt prea preocupate de prapastia aflata la portile Romaniei pentru a mai gasi limpezimea de-a vedea un liman care sa reprezinte o competitie interna bazata de calitate si nu pe apartenenta la un grup privilegiat. Ce-i drept, nu poti imputa principalului partid aflat la guvernare faptul ca nu iubeste meritocratia. Este o caracteristica a intregii societati.

In aceste premise desfasurandu-ne cugetul, devine evident ca pentru Traian Basescu, daca doi ani sunt prea putini pentru a reforma structural statu