De ce, printre pedeliştii de azi, nu se găseşte niciun urmaş al lui Traian Băsescu.
Conversam zilele trecute cu unul dintre primii oameni ai partidului de guvernământ şi observam împreună, el supărat, eu siderat, cât de lipsită de orizont a devenit, în ultimul an, formaţiunea pe care o reprezintă. Nu mă întrebaţi despre cine-i vorba, n-o să-i dezvălui identitatea, chiar dacă v-am făcut curioşi. Discuţia noastră s-a purtat, cum ar zice americanii, „off the record". Observaţiile mi se par însă demne de a fi luate în seamă, din moment ce ele vin de la un „insider", ca să rămânem în terminologia de peste Ocean.
Prima şi cea mai resemnată remarcă venită de la interlocutorul meu este că, printre pedeliştii de azi, nu se găseşte niciun urmaş al lui Traian Băsescu. Nimeni n-are instinctele de „animal politic" ale actualului preşedinte. Instincte care l-au scos învingător chiar şi atunci când nu i se mai dădea nicio şansă, instincte pe care nu i le neagă nici măcar adversarii, ba chiar pentru care unii dintre ei îl invidiază şi pe care încearcă să i le copieze. De fapt, cred că un caracter conflictual ca al dlui Băsescu nu putea atrage, în juru-i, decât personalităţi maleabile. Din categoria celor în stare să înghită pe nemestecate orice idee prezidenţială. Sub motivul irefutabil că ea vine de la şefu' şi, deci, trebuie susţinută din toţi rărunchii!
Sigur, există câţiva parlamentari sau miniştri buni de gură, patru-cinci lideri cu oarecare charismă, dar în schimb cu o imagine publică destul de şifonată. Şi... cam atât! E de ajuns să pronunţ câteva nume (Boc, Udrea, Berceanu, Blaga, Videanu) ca să înţelegeţi ce vreau să spun. La umbra întâiului politician al momentului n-a crescut şi slabe speranţe sunt să mai crească vreun personaj care să-i semene. Unul care să poată prelua imposibila misiune de a obţine o victorie la următoarele alegeri, după fireasca
