Războiul sexelor pe internet este câştigat de doamne, cu 6% mai multe decât bărbaţii. Internautul român este femeie, are între 20 şi 24 de ani, studii superioare şi locuieşte în Bucureşti sau în oraşele mari.
„Cel mai mult stau pe internet. Cum am o secundă liberă citesc presa online şi-mi verific prietenii virtuali din toate comunităţile în care sunt înscrisă. În plus, îmi mai caut şi un job care, de data aceasta, trebuie să reflecte anii de studii pe care îi am în spate", spune una dintre participantele la Studiul demografic realizat de trafic.ro, menit să creioneze portretul utilizatorului român de internet.
Aceasta are între 20 şi 24 de ani, segmentul de vârstă care utilizează cel mai mult internetul în România. Potrivit studiului trafic.ro, derulat în perioada 25 mai - 20 iunie 2010, profilul utilizatorului român de internet s-a modificat faţă de anul trecut în ceea ce priveşte sexul, femeile fiind acum la putere.
Femeile, orientate spre comunicare
Bătălia sexelor este câştigată de doamne (53%), cu aproximativ 6% în plus faţă de utilizatorii de sex masculin (47%). Astfel, spun realizatorii studiului, structura pe sexe a „user-ilor" reflectă structura generală a populaţiei (52,6% femei, conform Institutului Naţional de Statistică). Comparativ, anul trecut, în decembrie, peste jumătate dintre cei care navigau pe site-urile autohtone erau bărbaţi (53,24%), faţă de 46,76% femei care foloseau internetul.
Atenţia respondentelor se îndreaptă preponderent spre ziare şi reviste online (73%), modă, cosmetică, frumuseţe, întreţinere (53%) şi comunităţi online precum Hi5, LinkedIn sau Facebook, cu 55%, preferinţe asemănătoare cu cele de anul trecut.
„Interesul faţă de site-urile adresate femeilor este mai ridicat. Numărul vizitelor înregistrate de categoria femei în perioada ianuarie - iulie a crescut cu aproximativ 1