Primăria municipiului Târnăveni a inaugurat duminică, 15 august, Casa Căsătoriilor, aceasta fiind amenajată la etajul Casei Municipale de Cultură „Mihai Eminescu” din localitate. „Duminică s-a tăiat panglica inaugurală. Prima căsătorie am oficiat-o chiar eu, după care au mai fost trei căsătorii pe parcursul zilei. Începând de duminică, toate căsătoriile se vor oficia în noua sală de cununii, amenajată special în acest scop, la etajul Casei Municipale de Cultură „Mihai Eminescu”, a declarat Alexandru Adrian Matei, primarul municipiului Târnăveni.
Potrivit primarului, sala destinată cununiilor este dotată cu 11 oglinzi, simbolizând lunile anului, a douăsprezecea lună fiind oglinda sufletului, reprezentată de doi îngeri, „Cupidon” şi „Îngerul cu coroniţă”. „De asemenea, sala are candelabre şi aplice stil, suflate cu praf de aur. La intrarea în sală, tinerii vor fi întâmpinaţi de doi îngeri, „Cupidon” şi „Îngerul cu coroniţă”, ambii simbolizând familia, în acordurile cunoscutului „Marş Nupţial” al lui Felix Mendelssohn Bartoldy. În acest fel, momentul unirii destinelor va fi cu adevărat unic pentru tinerii care vor trece pragul Casei Căsătoriilor din Târnăveni”, a adăugat Alexandru Adrian Matei.
Primăria municipiului Târnăveni a inaugurat duminică, 15 august, Casa Căsătoriilor, aceasta fiind amenajată la etajul Casei Municipale de Cultură „Mihai Eminescu” din localitate. „Duminică s-a tăiat panglica inaugurală. Prima căsătorie am oficiat-o chiar eu, după care au mai fost trei căsătorii pe parcursul zilei. Începând de duminică, toate căsătoriile se vor oficia în noua sală de cununii, amenajată special în acest scop, la etajul Casei Municipale de Cultură „Mihai Eminescu”, a declarat Alexandru Adrian Matei, primarul municipiului Târnăveni.
Potrivit primarului, sala destinată cununiilor este dotată cu 11 oglinzi, simbolizând lunile anului,