Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ea e Miss Diaspora 2010 (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, luni 16 august 2010 ·

Trofeul Miss Diaspora 2010 a „plecat", anul acesta, către Italia. Tatiana Răducanu, una dintre cele trei reprezentante ale Italiei la concursul Miss Diaspora 2010, a reuşit să convingă juriul că merită să ia titlul de cea mai frumosă ro

Cea de a X-a ediţie a Miss Diaspora, eveniment organizat de Asociaţia Pro Familia şi Hotel „Paradiso", a fost una „în exil", după cum s-a exprimat prezentatoarea manifestării, Lavinia Şandru. Aceasta a făcut referire la faptul că Festivalul „Callatis" a părăsit scena-scoică, pe care s-au derulat cele zece ediţii de până acum, fiind înlocuit de Festivalul „Mangalia" al Luminiţei Anghel. Juriul concursului de frumuseţe de la Mangalia a fost format din deputatul Diasporei, William Brânză, prefectul Claudiu Palaz, soprana Felicia Filip şi soţul acesteia, Cristian Mihăilescu, director al Operei din Braşov, alături de patronul Hotelului „Paradiso", Virgil Stancu, de creatorul trofeului „Miss Diaspora", Marian Alecu şi Annmari Dancs.

Cele 23 de tinere din 17 comunităţi româneşti de peste graniţă au avut de trecut o serie de probe de foc: concurs de dansuri populare, un concurs de aptitudini (din care nu au lipsit Pippi Longstocking şi ursuleţul său, precum şi pictura „pe apă"), precum şi un show al rochiilor de seară. În premieră, miss-ele au avut de prezentat, în 30 de secunde, proba „proiectului pentru România": au avut de conceput şi de „construit" un proiect menit să facă cunoscută ţara noastră în regiunile de unde provin.

Astfel, spectatorii au putut să afle că România ar trebui să deţină o revistă distribuită pe tot globul, prin care ţara să fie promovată, să fie organizate echipe de voluntari care să facă o curăţenie generală pe străzile româneşti, să fie înfiinţate aziluri şi adăposturi pentru „o bătrâneţe mai frumoasă", dar şi ideea practică, care se pare că „doare" enorm comunitatea de români din Italia, de a în

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 36 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 57 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 38 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°