Cu diferite proiecte pe cap care să îmi ocupe timpul şi să îmi macine sănătatea, „evenimentul anului” a devenit ceva nesemnificativ şi aproape că am uitat complet de el. Dar a venit şi dimineaţa zilei de 15 august când, la o cafea, mă gândeam: „dacă ar fi venit Maiden acum vreo 7 ani, eram deja de ieri acolo cu cortul.” Acum însă, nu aveam niciun chef de mulţime, de înghesuială şi de „hevişti” adevăraţi. După ce mi-am stins ţigara am observat pe site-ul oficial al evenimentului că vor fi disponibile 5000 de locuri în faţa scenei. Cu o sprânceană ridicată m-am întrebat dacă nu cumva am ratat ceva informaţie de pe site. N-am găsit nimic şi mă gâdeam deja că sigur locurile sunt ocupate de persoane care şi-au petrecut noaptea în parcarea Polus Center. Totuşi, am zis hai să încerc, dacă tot mă duc la concert măcar să văd ceva! Intrarea s-a făcut începând cu ora 17:00, aşa că mă gândeam că poate prind un loc dacă ajung cu o jumate de oră mai devreme. Trecând prin centrul Clujului am observat unii indivizi îmbrăcaţi complet în negru care aşteptau cu un calm stoic în soare un autobuz care să-i ducă mai aproape de concert. Alţii au format un semicerc în jurul unui flacon de Timişoreana şi îşi aşteptau rândul să soarbă din licoarea vieţii. Când am ajuns în locul concertului, mi-am dat seama că în faţa porţilor de intrare s-au adunat doar câteva sute de persoane. M-am poziţionat într-un punct periferic fiind convins că nu e necesar să mă înghesui. „Sigur prind un loc în faţă”, mă gândeam.

În mai puţin de 20 de minute am ajuns blocat în mulţime. Soarele era puternic, asfaltul încins, iar mirosul de transpiraţie a devenit insuportabil. Mă mai ridicam uneori pe vârfuri ca să pot lua o gură de aer. Eram înconjurat de toate ediţiile de tricouri Iron Maiden, cu toate imprimeurile posibile, unele mai şterse, iar altele arătau că purtătorii le-au cumpărat special pentru „ev