Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berceanu îi ceartă pe pedeliştii critici

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 august 2010 ·

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, a afirmat că membrii PDL care critică partidul sunt oameni care au condus musafirii până la lift şi nu sunt calificaţi să facă critici pe care nu le argumentează, transmite Mediafax.

„Voci critice în România totdeauna sunt în toate direcţiile atunci când lucrurile nu merg bine. Cei din partid care au astfel de păreri critice nu au decât să vină să le spună şi să le şi argumenteze. După părerea mea, sunt oameni care nu au condus până acum decât musafirii până la lift şi nu cred că sunt foarte calificaţi să facă critici pe care nici nu le argumentează, nici nu le susţin, numai aşa, sunt nemulţumiţi de viaţă“, a declarat Berceanu.

El a mai spus că persoanele care critică partidul şi care sunt de puţin timp în politică ar fi trebuit să aibă puţină răbdare, să înveţe cum se desfăşoară lucrurile într-o formaţiune politică şi abia apoi să dea sfaturi.

„Băieţii ăştia sunt ceva mai tineri în partid, ca să zic aşa, şi au venit şi cumva cam cum au venit unii dintre militarii de aici, pe calea aerului, aşa, plantaţi, şi cred că ar fi trebuit să-şi ia un răgaz să înveţe puţin mai mult cum e cu organizarea unui partid, ce se întâmplă în interiorul partidului, cum se desfăşoară lucrurile, care sunt regulile şi după aceea să înceapă să dea sfaturi. E ca şi cum eu mă duc la Asociaţia Crescătorilor de Porumbei şi, deşi nu ştiu să deosebesc un porumbel de o porumbiţă, le dau ălora sfaturi cine să conducă, cum să conducă şi ce trebuie să facă“, a afirmat Berceanu.

Ministrul a explicat că, în urmă cu mai mulţi ani, exista o regulă în Partidul Democrat, prin care toţi membrii îşi puteau spune părerile critice la un moment dat, dar, atunci când era luată o decizie, toţi o respectau, indiferent dacă erau sau nu de acord cu ea.

„Noi am avut o regulă în Partidul Democrat, care nu era neapărat o regulă scrisă, dar pe care

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 3 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 2 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 5 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum o ora
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Marcel CIOLACU îi dă replica Mariei Zaharova: Nu o sa mint de dragul Rusiei / „Limba moldovenească a fost o INVENȚIE a Rusiei”

Gandul acum o ora
„Nu o să mint de dragul Rusiei!” Este reacția premierului Marcel Ciolacu, după ce a fost întrebat de jurnaliști cu privire la afirmațiile ministerului rus de Externe, care transmite că declarațiile sale cu privire la cetățenii din Moldova ar fi prov

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°