David Petraeus vrea mai mult timp la dispoziţie. Generalul american, numit recent şef al comandamentului militar din Afganistan a declarat într-un interviu acordat canalului NBC că-şi rezervă dreptul de a-i spune preşedintelui Barack Obama că retragerea forţelor americane, prevăzută pentru iulie 2011 ar putea fi prematură.

Când a anunţat trimiterea a 30 de mii de soldaţi suplimentari în Afganistan în decembrie anul trecut, Barack Obama avansase şi ideea unei retrageri din această ţară în iulie anul viitor. Or pentru generalul Petraeus, această dată nu este "constrângàtoare".
Cert e că "preşedintele a vrut să fixeze un calendar, pentru a sublinia urgenţa situaţiei, dar e vorba de un proces, nu de un eveniment. Totul va depinde de condiţiile de pe teren", mai spune şeful trupelor americane din Afganistan.
Intervenţia sa pe canalul NBC, în direct, din capitala afgană Kabul a avut loc în momentul în care costul uman al războiului de acolo este în permanentă creştere. Iulie 2010 a fost cea mai ucigătoare pentru trupele americane, de la începutul conflictului acum nouă ani de zile : 66 de militari au murit luna trecută, pe teren.
O altă cifră care îngrijorează este a cea a victimelor civile. Peste o mie două sute de civili au fost ucişi în incidente legate de luptele de pe teren, afirmă ONU, care pune trei sferturi dintre victime pe seama elementelor anti-guvernamentale şi doar 12 procente pe seama armatei afgane sau a aliaţilor ei occidentali.
Un bilanţ care riscă să crească şi mai mult, ţinând cont de ofensiva pe care