Delta Prutului a fost ţinută peste o jumătate de secol în anonimatul importanţei strategice a zonei de lângă graniţa cu Uniunea Sovietică. În trecut, pescarii aveau acces la bălţile din luncă şi la malul Prutului numai cu „PG", un permis care se obţinea foarte greu, cu pile. Pentru a pescui în Prut este nevoie şi acum de permis, dar diferenţa constă în aceea că se obţine fără pile. Cea mai mare dintre bălţile naturale din Lunca Prutului este Maţa Rădeanu, din nord, cu o suprafaţă de 605 ha, iar pe măsură ce cursul râului coboară spre vărsare în Dunăre, pe o distanţă de vreo 60 kilometri, întâlnim Balta Pochina (75 ha), Balta Şovârca (223 ha), Balta Maicăş (43 ha), Lacul Vlădeşti (324 ha), Lacul Brăneşti (23 ha), Balta Vlăşcuţa (49 ha) şi cea mai impozantă întindere de apă din regiune, Lacul Brateş, supranumit „Balatonul României", care astăzi mai are 2.120 ha, din cele 7.800 ha pe care le avea înainte de campania de desecări pentru agricultură din anii '50. Pitorescul zonei de deltă este completat de cel al dealurilor care o mărginesc, uneori la o distanţă de câteva sute de metri, dealuri impunătoare, care ajung la înălţimi de peste 200 de metri. Aceste pante, uneori abrupte, alteori molcome, acoperite de păduri de stejar şi salcâm, ori de islazuri cu arbuşti sau de vii, întregesc farmecul zonei de luncă. După intrarea României în UE şi aplicarea directivelor referitoare la conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de floră şi faună, cele peste opt mii de hectare au fost integrate în Parcul Natural Lunca Joasă a Prutului Inferior, a cărui importanţă ecologică este una internaţională, prin studiul regional finanţat de Biroul Ramsar, zona Prutului Inferior fiind propusă pentru a fi inclusă în programul Coridorul Verde al Dunării Inferioare, desfăşurat cu susţinerea WWF.
Marea provocare: proiectele turistice
Potenţialul turistic al zonei este redus,