Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a renunţat retailerul german pe roţi Family Frost la piaţa românească

Publicat in Ziarul Financiar, luni 16 august 2010 ·

Retailerul Family Frost, deţinut de grupul Eismann cu afaceri de circa un miliard de euro în Europa, a decis să iasă recent din România şi alte două pieţe, Spania şi Polonia.

Condiţiile economice defavorabile şi dificultăţile în găsirea unor clienţi noi au fost cele mai mari probleme la nivel local, spun reprezentanţii companiei.

Family Frost România, singurul retailer pe roţi de pe piaţă cu afaceri de ordinul milioanelor de euro, este în acest moment în dizolvare. Retailerul a renunţat la operaţiunile locale şi a transferat cele aproximativ 100 de camioane-magazin către alte companii din grup.

Exit-ul vine în contextul reorganizării operaţiunilor Family Frost la nivel internaţional, dar şi al unei pieţe afectate serios de criză.

"Prognozând condiţiile economice dificile care vor urma (confirmate în al doilea trimestru din 2010), board-ul Family Frost International a decis să oprească operaţiunile pe piaţa românească. Anul acesta s-a decis şi exit-ul din Spania, iar în Polonia va fi acordată franciza unei companii locale, în timp ce în Brazilia va urma un start-up", a declarat Laurenţiu Munteanu, country manager al Family Frost România.

Retailerul german avea la începutul acestui an o flotă de aproximativ 100 de camioane cu care vindea produse congelate în oraşele mari din ţară. Acesta a atacat piaţa locală în 2008, cu o flotă de 40 de maşini şi planuri de investiţii de 17 milioane de euro.

"Am realizat investiţii de 2,8 milioane de euro în 2008 şi de 6, 4 milioane de euro anul trecut", a mai spus Munteanu.

Vânzările şi numărul de clienţi noi au fost sub ţintă

Vânzările companiei în 2009 au fost însă sub ţinta setată anterior.

"Vânzările Family Frost România au fost în 2009 de 3,1 milioane de euro, fiind realizat 88% din planul de operaţiuni. Nerealizarea planului s-a datorat deschiderilor de filiale noi şi a întârzie

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inundaţii în Spania - MAE - Şase dintre cei 22 de români daţi dispăruţi sunt în siguranţă. Sunt făcute verificări în legătură cu ceilalţi 16

News.ro acum 7 ore
Şase dintre cei 22 de românil daţi dispăruţi în urma inundaţiilor din Spania sunt în siguranţă, anunţă MAE, precizând că au loc verificări în legătură cu ceilalţi 16 români. ”În continuarea comunicărilor privind situaţia cetăţenilor români din Comun

Două atacuri cu rachete ale Hezbollah au făcut şapte morţi în Israel. Este cel mai grav bilanţ din ultimele luni

Ziare.com acum o ora
Două atacuri separate cu rachete ale Hezbollah au ucis joi, 31 octombrie, şapte oameni în nordul Israelului, potrivit autorităţilor, acesta fiind cel mai grav bilanţ din ultimele luni, relatează BBC. Un fermier israelian şi patru lucrători agricoli

Curtea Constituţională a validat referendumul din Republica Moldova. Maia Sandu: un pas istoric

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a comentat decizia Curţii Constituţionale care a validat rezultatele referendumului. Este un pas istoric, a spus liderul Moldovei. 50,35% dintre moldoveni s-au pronunţat pentru schimbarea Constituţiei pen

Inundaţii în Spania: Real Madrid donează un milion de euro pentru ajutorarea victimelor

News.ro acum 2 ore
Clubul Real Madrid a anunţat joi, o donaţie de un milion de euro pentru "sprijinirea numeroaselor familii aflate într-o situaţie critică", în urma inundaţiilor care au lovit sud-estul Spaniei, provocând moartea a cel puţin 158 de persoane. Gruparea

Iranul pregăteşte un atac masiv cu rachete şi drone asupra Israelului de pe teritoriul Irakului

Adevarul acum o ora
Serviciile secrete israeliene sugerează că Iranul se pregătește să atace Israelul în următoarele zile, posibil înainte de alegerile prezidențiale din SUA, au declarat două surse pentru Axios.

O avocată din București, reținută pentru instigare la omor. A promis 30.000 de euro pentru o triplă crimă

HotNews acum 3 ore
Femeia ar fi promis 30.000 de euro unei persoane, pentru a ucide trei oameni pe care ea îi considera vinovați de moartea fiului ei, potrivit news.ro. Pentru că era convinsă că fiul ei, care se ocupa cu investiții în criptomonede în Marea Britanie, a

Mihai Rotaru l-a distrus pe Gâlcă după umilința cu Metalul Buzău: „A fost o rușine. Costel să-și asume”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Rotaru, finanțatorul de al CSU Craiova, a fost foarte nervos la , pierdut de echipa sa cu scorul de 0-1. El l-a atacat pe antrenorul Costel Gâlcă.

Netanyahu: Stoparea programului nuclear iranian este ‘obiectivul suprem’

G4Media acum 4 ore
Stoparea programului nuclear iranian rămâne obiectivul fundamental al politicii premierului israelian Benjamin Netanyahu, potrivit unei declaraţii făcute joi de acesta, transmite Agerpres. ”Oprirea programului nuclear a fost – şi rămâne – principala

Mircea Geoană îi solicită lui Marcel Ciolacu să facă public de unde a obținut informația despre ferma de troli: „Abuz de putere”

HotNews acum 6 ore
Mircea Geoană spune că premierul Ciolacu a comis un abuz în serviciu prin solicitarea sa ca instituțiile statului să să ancheteze o posibilă fermă de troli care acționează în favoarea candidatului independent. „Acuzațiile grave, lansate de premierul

Vineri începe campania electorală pentru alegerile parlamentare

Mediafax acum 13 ore
Vineri începe campania electorală pentru alegerile parlamentare. Pentru străinătate vor fi deschise 950 de secţii de votare, cele mai multe în Italia, respectiv 158 de secţii de votare. Campania pentru parlamentare se încheie pe 30 noiembrie.

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

5°/13°
Iasi
acum

13°
vin.

11°/20°
sâm.

6°/17°
dum.

2°/8°
lun.

2°/13°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/19°
sâm.

13°/19°
dum.

7°/12°
lun.

6°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/16°
dum.

2°/10°
lun.

2°/10°
Timisoara
acum

vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

5°/11°
lun.

4°/12°