Producătorul filmului "Teenage Paparazzo", de Adrian Grenier, a vorbit pentru "Evenimentul zilei" despre trasul cu urechea, "Avatar" şi droguri.
Starul acestei ediţii, documentarul "Teenage Paparazzo", de Adrian Grenier, care a venit la Sfântu Gheorghe acompaniat de producătorul Matthew Cooke (totodată scenarist, regizor şi monteur), s-a lăsat cu cea mai lungă sesiune de întrebări şi răspunsuri de la Anonimul 2010.
Vedeta serialului "Entourage" a vrut să vadă viaţa de paparazzo din perspectiva proprie şi din cea a unui puşti, Austin, care făcea bani frumoşi din această meserie. Dar pe măsură ce lucra la documentar, "subiectul" lui devenea faimos pe cont propriu, primea oferte de reality-show şi conduita i se modifica substanţial.
"Teenage Paparazzo" abundă în vedete – Eva Longoria, Paris Hilton, Alec Baldwin, Matt Damon – dar şi în specialişti, precum Noam Chomsky şi Thomas de Zengotita, care explică geneza termenului, auzit întâia oară în "La dolce vita", de Federico Fellini, şi semnificaţia lui – de ţânţar.
Da, Paris Hilton nu ştia cine e Narcis, a povestit producătorul. Nu, el unul nu ştie nici filme, nici actori români, pentru asta a venit la Sfântu Gheorghe, se simte la fel de vinovat pentru asta ca orice om de la Hollywood care pune pe primul loc cinemaul american. Nu se fereşte de aspectul comercial, i se pare în regulă şi "să vezi un film ca să iei o pauză de la propria viaţă", dar şi "să afli şi să simţi pe propria piele o felie de viaţă semnificativă".
Evenimentul zilei: Atunci ce părere ai despre "Avatar"?
Matthew Cooke: Cred că avea în centru un mesaj foarte important, aşa că mi-a plăcut foarte mult. Da, mi se pare că este o "Pocahontas reloaded", dar există mai multe feluri în care poţi judeca un film. Uneori îmi displace tocmai din cauza moralei prea apăsate.
Da, "Avatar" nu are