Din când în când, simt nevoia să văd un film prost. Nu slăbuţ, nu aşa-ş-aşa, ci de-a dreptul PROST. Meteahna asta mi se trage de când am mers, împreună cu Bianca, o prietenă de-a mea, la trei filme proaste consecutiv. Nu le-am căutat anume, ci pur şi simplu aşa s-a întâmplat. Chestia e că atât de bine ne-am distrat şi am râs la filmele ălea, încât am decis ca atunci când mergem la film împreună să mergem doar la cele mai proaste şi mai penibile filme.
În aceste condiţii era de la sine înţeles că vom merge la The Expendables. De când am văzut afişul mare, cât China, tronând în holul cinematografului Odeon, am ştiut că e următorul film prost pe care îl vom vedea. Cum naiba să iasă bun un film care îi adună la un loc pe Sylvester Stallone, Bruce Willis, Arnold Schwarzenegger, Jason Statham, Jet Li, Mikey Rourke, Eric Roberts, Dolph Lundgren?? Come on! Scria PROST pe el de departe.
Şi, Doamne, prost a fost! Delicios de prost! Uitându-mă la el mă întrebam ce o fi fost în capul lui Stallone şi al celorlaţi când au făcut filmul ăsta? Îmi închipui că au pornit de la bun început cu ideea că fac un film în bătaie de joc şi doar ca să se distreze împreună. S-or fi plictisit de prea mult stat pe acasă şi le-a fost dor de vremurile vechi, altă explicaţie de bun simţ nu am. Mi-e foarte greu să cred că au luat-o de bună şi s-au gândit că fac un film de acţiune în stilul anilor ‘80, care să rupă gura târgului. Nu pot fi atât de bătuţi în cap încât să nu-şi dea seama când lucrează la o tâmpenie.
Pentru că, în mod evident, filmul ăsta nu e nici Ocean’s Eleven, şi nici Inglourious Basterds, chiar dacă asta s-ar fi vrut. E departe rău de ele. Dar adevărul e că filmul respectă toate clişeele vechilor filme de acţiune. Avem echipa de amici care lucrează împreună de când lumea şi pământul, mentorul a cărui viaţă e marcată de o faptă rea făcută în trecut, cei doi lideri
