Închisă pentru mai bine de o lună, centura ocolitoare a Timişoarei a fost redată circulaţiei, zilele trecute, pe segmentul dintre Calea Aradului şi Calea Lugojului. Lucrările nu sunt finalizate însă, constructorii urmând să termine şi cele două pasaje de pe centură până la sfârşitul lunii, spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Centura Timişoarei, deşi nefinalizată încă, a fost redată traficului rutier. Firma constructoare a finalizat realizarea stratului de asfalt şi a marcajului axial, dar se mai lucrează la marcajul lateral şi la pasaje. Până la sfârşitul lunii august trebuie să fie finalizate şi cele două pasaje de pe centură, fapt pentru care în zona respectivă vor mai fi restricţii, dar circulaţia nu va fi afectată, spune Ioan Maliţa, directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Centura ocolitoare a Timişoarei a fost închisă în 21 iunie, pentru aplicarea marcajului şi a turnării stratului de uzură, între sensul giratoriu cu DJ 609D, spre Aeroportul Timişoara, şi DN 69, spre Arad. Lucrările trebuiau terminate până în 5 iulie, însă din cauza ploilor care au căzut în iunie şi iulie munca a fost îngreunată, iar termenul de finalizare s-a decalat. Ioan Maliţa mai spune că lucrările la centura Timişoarei sunt în grafic, lucrarea fiind aproape finalizată, lucrându-se la ultimii doi kilometri, totodată fiind gata şi tronsonul de la Aeroport, pe DN6.
În decembrie anul trecut, cei 12 kilometri de centură ai Timişoarei au fost inauguraţi de către premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, chiar dacă lucrările erau departe de a se fi finalizat. Decizia a fost luată pentru decongestionarea traficului din oraş în plină iarnă, explicau reprezentanţii D.R.D.P. Timişoara. Închisă pentru mai bine de o lună, centura ocolitoare a Timişoarei a fost redată circulaţiei, zilele trecute, p