Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-au dus şi dinţii la amanet de sărăcie!

Publicat in Adevarul, luni 16 august 2010 · ·

În Alexandria există şapte case de amanet şi niciuna nu duce lipsă de clienţi. Pentru mulţi dintre alexăndreni, amanetarea aurului reprezintă singura soluţie atunci când achitarea unor datorii este urgenţă.

Când oamenii sunt disperaţi şi nu au altceva de amanetat, îşi aduc aici chiar şi dinţii. „În general persoanele de etnie rromă au venit cu dinţi de aur. I-am cântărit şi le-am dat contravaloarea”, ne-a spus reprezentanta Casei de Amanet Alexia.

Lasă verighetele pentru medicamente

Nu toate casele de amanet din Alexandria primesc lucrări dentare. La Ambia, spre exemplu, dinţii nu sunt acceptaţi. Aici se primesc în schimb orice fel de bijuterii din aur de 22 karate. „Pensionarii vin în general ca să facă rost de bani pentru medicamente. Aduc bijuterii sau verighete. Vin şi tineri de 18 ani, şi oameni mai în vârstă, dar nu toţi îşi spun motivele pentru care vor să facă rapid rost de bani”, ne-a spus Florica Ştefănescu, vânzătoarea de la una din casele de amanet Ambia.

11 grame de aur pentru trei zile de vacanţă

Dacă iarna alexăndrenii vin la amanet ca să facă rost de bani pentru plata întreţinerii, vara amanetarea aurului reprezintă o soluţie pentru asigurarea câtorva zile de vacanţă. Ionuţ Bădoi, de 25 de ani, vrea să plece trei zile la mare şi pentru că nu are bani şi-a adus la amanet lanţul de 4 grame de aur şi brăţara de 7 grame „ Am luat aproape 1.000 de lei. Peste o lună vin şi le iau înapoi, că îmi trimte mama bani din Spania. Acum plec la mare”, ne-a spus tânărul.

Majoritatea celor îşi amanetează aurul se întorc să şi-l recupereze. Chiar dacă nu au bani la expirarea celor 30 de zile cât prevede contractul în general, ajung la înţelegere cu reprezentanţii caselor şi prelungesc perioada de împrumut, până când fac rost de bani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum 16 minute
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Andy Byron a demisionat. CEO-ul Astronomer a devenit „vedetă” după ce a îmbrăţişat o angajată la un concert Coldplay

Adevarul acum 42 minute
CEO-ul companiei Astronomer, Andy Byron, a demisionat după ce a fost surprins îmbrățișându-se cu șefa de HR la un concert Coldplay, moment care a devenit viral pe reţelele de socializare.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 13 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 2 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în patru judeţe

Ziarul Financiar acum 14 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, o avertizare de tip cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat, valabilă în patru judeţe din sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei. „Duminică, în sudul Olteniei ş

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum o ora
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 12 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 11 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 2 ore
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

23°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°