Elena Baba, unul dintre întemeietorii agenţiei naţionale care se ocupă de şomeri, va deveni ea însăşi unul dintre aceştia. Elena Baba face acum ce-i sfătuia pe alţii să facă. Şi-a a depus CV-ul la mai multe firme private şi are deja trei oferte de angajare.
Elena Baba este unul dintre cei mai vechi salariaţi ai Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă Vaslui, fiind până de curând chiar purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Ea îi ţinea pe vasluieni la curent cu ofertele de pe piaţa muncii. Acum, după o carieră de 18 ani în domeniu, este concediată pentru că postul pe care îl ocupa în cadrul agenţiei a fost restructurat. „La nivelul instituţiei au fost desfiinţate 12 posturi, printre care şi al meu, cel de purtător de cuvânt. Nu ştiu care au fost criteriile, însă mi s-a comunicat că sunt în perioada de preaviz şi va trebui să îmi găsesc un alt job“, ne-a spus Elena Baba.
Faptul că acum a rămas fără serviciu n-o descurajează. Dimpotrivă, este sigură că va reuşi să se angajeze. „Acum sunt în căutarea unui job. Mi-am depus CV-ul la mai multe companii şi deja am trei oferte de angajare. Chiar sunt sigură că îmi voi găsi de lucru. Ca formaţie sunt inginer constructor şi, având în vedere unde am lucrat, mă consider un as în legislaţia muncii. De asemenea, mă consider foarte bună în relaţiile publice. Am aceste atuuri aşa că îmi voi găsi un nou job. În plus, într-un fel aştept şi pensia, dar chiar nu-mi doresc să îmi închei cariera cu statutul de şomer“, a explicat Elena Baba.
Printre primii din branşă
Puţini ştiu că Elena Baba a contribuit la înfinţarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă. „N-aş putea spune ce sentimente mă încearcă acum, că trebuie să mă despart de colegi. Am lucrat mult cu ei, am lucrat chiar şi la înfiinţarea agenţiei. În’98 am stat jumătate de an la Deva. Acolo, împreună cu alţ