"Uitaţi-vă în Est, acolo sunt banii", spunea recent Mark Mobius, omul care va prelua administrarea Fondului Proprietatea prin Franklin Templeton.
Este doar una dintre sugestiile cum că investiţiile chineze ar putea ajuta ţări ca România să iasă din criză. Sugestii care, în principiu sunt corecte. Mda, principiile...
Banii chinezeşti, ca oricare alţii, nu sunt gratis. Poate pretenţiile lor sunt altele, dar la fel de mari. Uneori chiar mai mari. De exemplu, China şi-a făcut propria agenţie de rating şi, tristeţe: România stă mai prost decât în clasamentele hulitelor Moody's, Standard&Poor's şi Fitch. Asta înseamnă că, dacă ar împrumuta guvernul român, chinezii ar cere dobânzi chiar mai mari decât băncile din vest.
Însă principala problemă este că, în afară de bani produşi (în altă parte), noi nu prea avem ce le da în schimb. Ce le trebuie chinezilor:
1. Tehnologie înaltă. Asta n-avem nici cât ei.
2. Resurse naturale. Abia ne-ajung pentru noi.
3. Piaţă de desfacere (nu asta vrea toată lumea?). O au deja, dar încă e loc de mai mult. De ani de zile ar vrea ne construiască autostrăzi. Le fac ieftin şi repede: La ei, au făcut 70.000 de kilometri în 20 de ani. Chiar dacă nu devine regulă, probabil că România ar trebui să-i lase pe chinezi să facă măcar o autostradă, pentru a servi ca model de eficienţă. Ca model de calitate, n-au decât să servească cele făcute de Bechtel sau de regii asfaltului.
4. Canal de intrare pentru piaţa europeană. Asta chiar este o miză în următorii zece ani pentru România şi vecinii săi. Se va respecta practic experienţa Japoniei, care a trebuit să-şi deschidă fabrici în UE şi SUA pentru a vinde la potenţial. Şi aici, însă, chinezii sunt la fel de pretenţioşi ca toţi ceilalţi.
Vor taxe cât mai mici, birocraţie puţină (ce dacă au la ei acasă, s-au săturat!), infrastructură bună. Parcă am mai auzit povestea
