Realitatea oferă materialul pe care ştiinţa îl prelucrează în concepte. Acestea se întorc apoi înspre realitate şi o ordonează în tipare şi tipicuri sociale, în structuri şi reflexe. Ceea ce oferă realitatea românească în aceste zile este o viziune desluşită, verificabilă la diverse niveluri ale structurării societale, a fenomenului de politofagie.

Acesta poate fi definit drept poftă de consum politic, foame de politică, obsesie a asistării la politicul de-a gata, preambalat, sau chiar la politicul rezidual, falsul act politic (substitutul de politic generat de absenţa politicului propriu-zis). Într-adevăr, dacă se defineşte politicul ca acţiune, voinţă pragmatică de a face gesturi cu rezonanţă în viaţa comunităţii, a masei de cetăţeni, a naţiunii, având ca rezultat modificări semnificative ale situaţiei din teren, se va constata că în România actuală politicul este cvasiabsent. Iniţiativele din ultima vreme, care au avut aerul unor acţiuni politice - măsurile anticriză materializate în tăieri de salarii, concedieri şi tentativele de a mări fiscalitatea, inclusiv pe seama populaţiei marginalizate prin statutul său economic şi social -, nu au avut un sens proactiv, ci au însemnat, de fapt, deconstruirea, remodelarea în sens descendent, rudimentară, a cadrelor de acţiune politică, a ţintelor şi a categoriilor de populaţie vizate, cu modificarea negativă, deteriorantă a acestora (nonpolitică sau minus-politică). Lipsesc, dintre trăsăturile acestor tentative rudimentare, acelea care le-ar califica drept propriu-zis politice: caracterul creativ, voinţa constructivă, deschiderea către un alt orizont. Sunt prezente, în schimb, caracteristicile de sens contrar: absenţa ingeniozităţii politice, anvergura pozitivă, aspiraţia inaugurării unui orizont de speranţă, iniţiativa.

În asemenea condiţii, devine evident că, în loc de a produce politică, mediile specializa