A îngrijit tot felul de animale domestice sau exotice, iar acum îşi dedică timpul creşterii broaştelor ţestoase, pe care le consideră cele mai bune prietene ale sale.
Hamsteri, pisici, câini, papagali, şerpi, chiar şi o veveriţă şi multe alte necuvântătoare au trecut prin mâinile lui Bogdan, încă din copilărie. El le hrănea, le făcea adăposturi şi tot le avea grijă să nu se îmbolnăvească.
La vârsta de 20 de ani, tânărul a primit cadou de la o vecină o broscuţă ţestoasă, văzând că este atât de atent cu animalele.
Acum, la vârsta la care alţi tineri de vârsta lui au familie şi copii, el se bucură de familia sa de broaşte ţestoase, care numără doi masculi şi două femele. Primul exemplar şi cel mai longeviv, este o broscuţă care a trăit timp de 15 ani.
Cadouri ideale
De-a lungul timpului, el a crescut nu mai puţin de opt exemplare de broaşte ţestoase, dar unele dintre ele au fost oferite cadou apropiaţilor.
„Două i-am dus sorei mele din Olanda şi mai trăiesc şi acum. Ea, la rândul ei, le-a plimbat foarte mult, le-a dus chiar şi în Franţa, pentru că nu se desparte de ele nici măcar atunci când pleacă în concediu. O altă broască am dat-o cadou unui prieten, aceste animale fiind potrivite pentru a fi făcute cadou, însă ele trebuie crescute în spaţii deschise, la curte, nu în apartament", explică Bogdan.
Mâncarea preferată a prietenelor lui necuvântătoare sunt legumele şi fructele, iar salata este un adevărat deliciu.
Pentru a fi fericite, aceste broscuţe au nevoie de un spaţiu de cel puţin 20 mp, unde să facă mişcare, iar timp de jumătate de an ele hibernează la o temperatură de minimum 0 grade Celsius.
Din păcate, însă, până acum tânărul nu a reuşit să le înmulţească. Media de vârsta a unei broaşte într-un mediu natural este de 100 de ani, însă, în captivitate, ele nu trăiesc mai mult de 20 de ani.
@