Ruinele fostului combinat siderurgic Călan din Hunedoara au stârnit interesul unui producător străin de maşini grele, ne-a declarat Marcel Hoară, preşedintele Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI), care nu a dorit să ne dezvăluie şi numele respectivei companii. Domnia sa ne-a explicat: "Interesul investitorului pentru Călan este de dată recentă şi a apărut datorită amplasamentului strategic al fostului combinat. Numai că, dacă vrem să atragem noi investiţii acolo, atunci trebuie ecologizată toată zona, care se întinde pe zeci de hectare. Vorbim de sume de zeci de milioane de euro care trebuie investite în ecologizare şi nu din banii statului. Astfel că am început deja să lucrăm la procedurile unui parteneriat public-privat, ca să valorificăm acest interes pentru Călan".
Agenţia s-a constituit ca o interfaţă între stat, autorităţile locale şi investitor, astfel încât să identifice mecanismele de revitalizare a zonei.
Pentru că trebuie făcută ecologizarea zonei industriale Călan, ARDDZI trebuie să pună la punct un mecanism de acordare de facilităţi fiscale şi/sau de dezvoltare a infrastructurii locale necesare producţiei, cu bani de la stat şi autorităţi locale. Licitaţia poate fi organizată în prima parte a anului viitor, în cazul în care proiectul de parteneriat îl va convinge pe investitorul străin, mai spune Marcel Hoară.
Preşedintele ARDDZI susţine că acesta nu este singurul proiect tip "brownfield" pentru care Agenţia are în lucru proiecte de parteneriat public privat. Hoară ne-a mai declarat că există interes şi pentru revitalizarea exploatărilor minereurilor mixte şi a metalelor rare din nordul Moldovei.
ALINA TOMA VEREHA Ruinele fostului combinat siderurgic Călan din Hunedoara au stârnit interesul unui producător străin de maşini grele, ne-a declarat Marcel Hoară, preşedintele Agenţiei Române pentru