Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE. Reactie dura a fondurilor de pensii private la amenda primita: Bogdan Chiritoiu decredibilizeaza Consiliul Concurentei. Institutia de reglementare a amendat cu 1,2 milioane euro 14 companii

Publicat in HotNews, marți 17 august 2010 ·

14 administratori de fonduri private au fost sanctionati cu peste 1,22 milioane de euro de Consiliul Concurentei pentru intelegeri care ar fi distorsionat piata. ¬Acuzatia adusa este ca administratorii fondurilor de pensii private au modificat formula prin care trebuiau alocate persoanele care optasera pentru mai multe fonduri de pensii¬, a explicat presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu. ¬Avem o parte din schimburile de emailuri pe care unii administratori si le trimiteau intre ei. Nu ne-am formulat acuzatiile in baza unor presupuneri verbale¬, a mai precizat Chiritoiu. Reactia celor amendati a fost pe masura. "Exprimarea parerilor personale ale domnului Bogdan Chiritoiu, despre aspecte care nu au nicio legatura cu subiectul investigatiilor in discutie, nu face decat sa decredibilizeze institutia Consiliului Concurentei", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro

Avem o parte dintre e-mailurile schimbate intre jucatoriPotrivit acestuia, modificarea s-ar fi facut prin intelegere intre administratori. "Avem o parte din schimburile de emailuri pe care unii administratori si le trimiteau intre ei. Nu ne-am formulat acuzatiile in baza unor presupuneri verbale", a mai precizat Chiritoiu.

Cele mai mari amenzi:

1. ING Pensii Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat SA - 370.006 euro

2. Allianz Tiriac Pensii Private Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA - 296.111 euro

3. Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private SA - 111.537 euro

Sanctiunile Consiliul Concurentei Foto: Consiliul Concurentei

Potrivit sefului Consiliului Concurentei, exista si o a doua parte a investigatiei care se refera la 6 administratori si care se refera la schimburile de informatii dintre ei in urma carora s-a ajuns la situatia in care toti administratorii au aplica

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 42 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°