Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acuzat de preşedinţi, apărat de tată!

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 17 august 2010 ·

Teodor Crăciunescu este un arbitru tânăr care încearcă să calce pe urmele ilustrului său tată, Ion Crăciunescu, poate cel mai bun arbitru român. Din păcate, doar încearcă, valoarea sa fiind departe de ce a însemnat tatăl său pentru arbitraj. Acum, părerile sunt împărţite, e slab şi nu are valoare sau face jocurile cuiva. Noi tindem către prima acuzaţie, dar tatăl său nu se împacă cu gândul şi încearcă să-l scoată basma curată cum poate.

Ion Crăciunescu a sărit în apărarea fiului său, Teodor, după greşelile grave făcute de acesta la meciul CFR Cluj - Astra Ploieşti, scor 2-2, din etapa 4-a a Ligii I.

Desfiinţat de oficialii de la CFR Cluj după prestaţia de la meciul cu Astra, centralul Teodor Crăciunescu este apărat chiar de tatăl său, fostul mare arbitru internaţional Ion Crăciunescu. Acesta a admis că fiul său a comis două erori grave în meciul din Gruia, când nu l-a eliminat pe Rohat la un fault dur asupra lui Bjelanovic, care a fost avertizat pentru simulare, la faza care a precedat primul gol al prahovenilor, şi neacordând penalty la o neglijenţă în careu a lui Salif Nogo, la o pătrundere a lui Bud, la scorul de 1-0 pentru Astra.

„Recunosc că a greşit, dar a avut două faze grele. Şi el a recunoscut că a greşit. Important este că Teo nu face parte din «orchestra de blatişti» ai celor de la CFR”, a declarat Ion Crăciunescu.

Fostul mare arbitru român a ţinut să le aducă aminte clujenilor că în nenumărate rânduri au fost „împinşi de la spate” chiar de arbitri şi că poate fără sprijinul acestora nu ar fi ajuns să aibă în palmares două titluri şi trei Cupe ale României. „Cine este Iuliu Mureşan ca să-l scoată din arbitraj pe Teo? Să-i scoată pe ăia care i-au împins de la spate în atâtea jocuri! Mureşan e mai rău decât Ceauşescu şi Ana Pauker la un loc! Vorbesc tocmai cei de la CFR, care au câştigat trofee împinşi de la spate de arbitri?”, a come

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum o ora
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 5 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 3 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum o ora
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Vremea

București
acum

35°
dum.

18°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/32°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°