Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Afacerilor Externe condamna incalcarea grava de catre autoritatile Federatiei Ruse a prevederilor Conventiei de la Viena

Publicat in Ziua Constanta, marți 17 august 2010 ·

Comunicat de presă

Ministerul Afacerilor Externe condamnă încălcarea gravă de către autorităţile Federaţiei Ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 prin reţinerea, în cursul zilei de 16 august 2010, a unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul complet neadecvat aplicat acestuia.

Potrivit prevederilor art. 29 din Convenţia menţionată, „persoana agentului diplomatic este inviolabilă. El nu poate fi supus nici unei forme de arestare sau detenţie. Statul acreditar îl tratează cu respectul care i se cuvine şi ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere aducă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale”. O protecţie asemănătoare este asigurată documentelor, corespondenţei şi bunurilor agentului diplomatic, conform prevederilor art. 30 alin. 2 din Convenţia de la Viena. De asemenea, agentul diplomatic se bucură de imunitate de jurisdicţie penală a statul acreditar, aşa cum reiese din prevederile art. 31 alin. 1 al aceleaşi Convenţii.

Poziţia MAE de mai sus a fost transmisă în seara zilei de 16 august 2010 Primului-colaborator al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, convocat de urgenţă la MAE. Ambasada României la Moscova a comunicat aceeaşi poziţie, în cursul acestei zile, către MAE rus. Totodată, MAE a exprimat dezacordul său ferm faţă de maniera de prezentare publică a situaţiei.

Ministerul Afacerilor Externe va lua măsurile care se impun în consecinţă şi le va anunţa în timp util.

Comunicat de presă

Ministerul Afacerilor Externe condamnă încălcarea gravă de către autorităţile Federaţiei Ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice din 1961 prin reţinerea, în cursul zilei de 16 august 2010, a unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul complet neadecvat aplicat acestuia. @N_

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 21 minute
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

ATAC armat într-un centru comercial din Oslo. Cel puțin o persoană a fost rănită

Gandul acum 44 minute
Autoritățile din Oslo sunt în stare de alertă, în urma unui atac armat care a avut loc în centrul comercial Tveita, sâmbătă, 19 iulie. Potrivit ultimelor informații, incidentul a fost generat de un conflict între doi indivizi. Cel puțin o persoană a

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 3 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 4 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Crimă la Brăila. Un bărbat de 31 de ani a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 15 ani

Gandul acum 51 minute
Un bărbat de 31 de ani din Brăila a fost înjunghiat mortal de un adolescent în vârstă de 15 ani. Victima și agresorul ar fi cumnați. Surse din cadrul anchetei susţin că între cei doi s-ar fi iscat un scandal în plină stradă, iar adolescentul de 15 a

Ucraineni eliberați de ruși din închisori sunt abandonați fără acte la granița cu Georgia, acuză Kievul

HotNews acum o ora
Ministrul ucrainean de externe a acuzat, sâmbătă, Rusia că deportează ucraineni în Georgia și îi lasă acolo abandonați, fără documente corespunzătoare, la sute de kilometri distanță de casă, relatează Reuters. Andrii Sybiha spune, într-o postare pe

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Portul din Barcelona va reduce capacitatea terminalelor de croaziere până în 2030, din cauza turismului excesiv

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Portul din Barcelona, cel mai aglomerat port de croaziere din Europa, îşi va reduce capacitatea de operare a terminalelor de pasageri până în 2030, în contextul în care autorităţile locale încearcă s

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 7 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°