Sfârşind criza sănătăţii mintale) oferă un model de implicare socială, de care societatea noastră, marcată mai degrabă de rapacitatea clasei politice, decât de devotamentul ei, are atâta nevoie. Însă, dincolo de acest mesaj remarcabil, cartea venerabilei activiste, Rosalynn Carter, este pentru România de o uimitoare actualitate. Într-o ţară în care autorităţile sunt surde la apelul instituţiilor europene cu privire la nevoia de prevenţie şi de strategie în domeniul sănătăţii publice, cartea este un manual pentru oricine ar putea fi interesat de reforma unei părţi importante a acestuia: sistemul de sănătate mintală. O reformă ignorată cu desăvârşire de Ministerul Sănătăţii, din 2006 încoace în ciuda semnalelor de alarmă date de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Comisia Europeană, care atrag atenţia că, în câţiva ani, tulburările mintale, îndeosebi depresiile, ne vor afecta mai mult decât bolile cardio-vasculare şi cancerul.
Dacă unii americani spun despre Jimmy Carter că a devenit cel mai bun preşedinte după ce nu a mai fost preşedinte (remarcă nu doar cu sens ironic, având în vedere implicarea lui în cauze sociale, umanitare şi pacifiste, ce i-a adus şi Nobelul pentru Pace), Rosalynn Carter ar putea fi numită doamna cea mai devotată unei cauze: sănătatea mintală. Totul a început în 1966, când soţul ei candida pentru funcţia de guvernator al Georgiei. Într-o dimineaţă, un incident m-a condus pe un drum care avea să devină o cruciadă a vieţii mele, spune ea în introducerea cărţii: într-una din zilele campaniei electorale, la 4.30 dimineaţa, în faţa unei fabrici de bumbac din Atlanta, o femeie în vârstă, micuţă,cu hainele şi părul acoperite de puf, ieşea din schimbul de noapte. Intrând în vorbă cu ea, Rosalynn Carter află că are acasă o fiică bolnavă psihic, care trebuie asistată în permanenţă.
Din acest motiv, ea lucra noaptea, iar soţul muncea zi
