Mai multe fântâni din oraş sunt infectate cu streptococi fecali şi alte bacterii. Cu toate astea, localnicii se aprovizionează în continuare cu apă de la fântânile infestate bacteriologic
Opt fântâni publice din Drobeta Turnu Severin, nu corespund parametrilor microbiologici şi fizico-chimici, aceasta este concluzia medicilor de la DSP Mehedinţi în urma unor analize efectuate asupra izvoarelor cu apă de la care se alimentează o mare parte din locuitorii oraşului.
Este vorba de fântânile din zona portului, inclusiv cea de la maternitate, cele situate de-a lungul DE70, una din cartierul Schela Cladovei, care au un conţinut foarte mare de streptococi fecali, coliformi totali.
Rezultatul a fost comunicat instituţiilor judeţene responsabile cu sănătatea publică a cetăţenilor pentru a declanşa operaţiunea de tratare chimică a izvoarelor respective şi a dispune interzicerea utilizării lor.
“ S-a recomandat Primăriei municipiului Drobeta Turnu Severin să monteze inscripţii de avertizare că apa nu corespunde standardelor şi ca atare nu este potabilă. Odată consumată aceasta poate genera o serie de tulburări digestive”, a precizat Dr. Romaniţa Ionovici purtătorul de cuvânt al DSP Mehedinţi .
Inspectorii sanitari ai DSP Mehedinţi vor monitoriza, în continuare, fântânile severinene şi periodic vor recolta probe de apă pentru a observa evoluţia caracteristicilor fizice, chimice şi biologice.
Fântâna din zona maternităţii este marcată cu plăcuţa “Apa potabilă” cu toate că aceasta se află printre cele opt fântâni publice cu probleme. Ca atare, apa este nepotabilă, dar oamenii vin în continuare fără temeri pentru a se aproviziona.
“Vin de foarte mult timp aici ca să iau apă, şi până în prezent nu am avut probleme de sănătate. O să vin în continuare să iau apă de aici pentru că este cea mai apropiată fântână de casă” ne spune Cri