O femeie de 59 de ani din Iaşi a ajuns la spital în stare foarte gravă după ce a înghiţit substanţă corozivă.
Medicii de la Spitalul de Urgenţe „Sf. Ioan“ sunt asaltaţi de pacienţii ieşeni care încearcă să-şi pună capăt zilelor din varii motive. În ultimele două gărzi, 15 astfel de persoane au ajuns la spital.
Cel mai grav caz a fost al unei femei de 59 de ani, adusă la spital în stare de şoc, cu hemoragie digestivă. Din cauza substanţei corozive înghiţită din abundenţă, femeia nu putea vorbi, sau înghiţi şi respira foarte greu.
„Pacienta a necesitat încă din UPU măsuri de resuscitare, antisecretorii, hemostatice, antalgice, simultan cu explorări imagistice şi biologice“, a spus dr. Tudor Ciuhodaru.
Femeia a rămas internată în secţia de Toxicologie, însă medicii au un prognostic foarte rezervat din cauza riscului de hemoragie şi perforaţie digestivă. Se pare că a recurs la gestul sinucidar din cauza facturilor la neplătite la întreţinere.
Citeşte şi:
Iaşi: Datoriile îi împing pe ieşeni la sinucidere