Filmele de categoria B au avut întotdeauna poezia lor.
Ieri. Iniţial un produs al Epocii de Aur a cinematografiei americane (1930-1950), aceste modeste pelicule fără pretenţii erau destinate să acompanieze, în cinematograf, filmele de box-office. Directorii de săli de cinema aveau politica de a vinde un bilet pentru două pelicule consecutive. Filmul de categoria B, proiectat primul, era de obicei o producţie cu un buget foarte mic, ce se încadra în genul western, SF sau horror, avea o durată mai mică decât filmele „serioase" (70 de minute) şi era, în mod asumat, de o calitate inferioară. Aceste produse secundare îşi aveau menirea lor. Poate cea mai de apreciat era aceea că ofereau o punte de lansare actorilor (John Wayne şi Jack Nickolson au debutat în filme western sau horror de categoria B) sau o scenă pentru actorii în retragere. Alţii, spre exemplu renumitul Béla Lugosi, au jucat mare parte din cariera lor numai în acest tip de filme.
Cel mai celebru realizator de filme de categoria B, aproape universal recunoscut ca fiind cel mai prost regizor care a călcat vreodată pe la
Hollywood, a fost Ed Wood. „Bride of the Monster" (1955) sau „Plan 9 from Outer Space" (1959), filme intenţionate a fi horror sau SF, realizate cu un buget neglijabil, sunt adevărate „bijuterii" cinematografice în ceea ce priveşte numărul de erori tehnice, stilistice sau, pur şi simplu, de bun-gust, pe care le conţin.
Odată ce televiziunea a început să confişte audienţa cinematografelor, sălile de cinema au redus, treptat, proiecţia „la pachet" a filmelor, iar peliculele de categoria B au intrat într-o nouă eră. Multe au fost redistribuite către reţelele de televiziune, dar altele şi-au câştigat, ulterior, statutul de filme „independente" clasice. „The Texas Chain Saw Massacre" (1974), un film horror cu un buget de categoria B, a devenit între timp o peliculă de ref
