Scriitorul Ádám Bodor, care şi-a exorcizat experienţa carcerală prin literatură, afirmă că ameninţarea dictaturii încă trăieşte în conştiinţele mutilate de ororile trecutului, în pofida anilor democratici. În vârstă de 74 de ani, autorul rememorează clipele de detenţie petrecute la Gherla, după ce fost condamnat, între 1952 şi 1954, pentru înfiinţarea unei organizaţii anticomuniste.

V-aţi născut în România, ţară pe care aţi părăsit-o în anul 1982, când v-aţi stabilit în Ungaria. Regretaţi anii petrecuţi sub dictatură?

Traiul în acele decenii a fost, pentru mulţi dintre noi, o aventură lungă, tristă şi, uneori, chiar fatală. Nu aveam vreo urmă speranţă, nu exista perspectiva schimbării. Îmi amintesc că încercam în fiecare zi să găsesc rostul zilelor, dar nici atunci şi nici astăzi nu cred că în altă parte, în condiţiile unei democraţii burgheze, aş fi putut trăi la fel de consistent! Cum nu cred nici că aş fi cunoscut mai mult despre lume sau despre existenţă... Talentul de a savura viaţa, arta de a trăi, simţul, sentimentul libertăţii nu ţine de geografie sau de vreo ideologie. El locuieşte sub coaste, în apropierea inimii, în sufletul omului.

Vi s-a întâmplat să fiţi ameninţat?

Culmea e că a doua parte a anilor '60, când deja începusem să scriu, a fost o perioadă mai liniştită, au fost câţiva ani de toleranţă relativă. Poate pare o naivitate, dar epoca a debutat în aparenţă cu un aer deschis, ceva mai receptiv. Iar eu, în felul meu ambiţios, am reuşit să găsesc un loc şi pentru pasiunile care mă preocupau. Desigur, mai puţin pentru doctrinele şi lozincile comunismului. Spun acest lucru ca fost deţinut politic. Eram conştient că din clipa eliberării sunt urmărit de organele care aveau această sarcină. O bună perioadă am încercat să trăiesc ca şi cum n-aş fi ştiut acest lucru. Credeam că situaţia este destul de clară: autorităţile şt