Ariston Thermo România estimează pentru acest an dublarea afacerilor, la 33 milioane de euro, în contextul creşterii numărului de debranşări de la sistemul centralizat de încălzire din cauza posibilei eliminări a subvenţiilor pentru energia termică, se arată într-un comunicat al companiei, remis ieri, redacţiei.
Compania preconizează vânzări totale de circa 50.000 de centrale termice murale până la sfârşitul anului, în condiţiile în care în 2009 Ariston Thermo România a comercializat peste 27.000 de astfel de centrale.
Reprezentanţii companiei precizează că această creştere masivă are la bază debranşările populaţiei de la sistemul centralizat de încălzire în condiţiile în care Guvernul discută eliminarea subvenţiilor pentru energia termică, dar şi proiectul Buy-Back pentru centrale termice. "Numărul debranşărilor creşte de la o zi la alta mai ales pentru că oamenii încep să îşi facă calcule privind costurile de încălzire odată cu tăierea subvenţiilor. În plus, după atâţia ani de sistem centralizat, românii s-au săturat să sufere din cauza vecinului care nu a plătit facturile sau să rămână fără apă caldă pe perioada reviziei de vară. Astfel, pe lângă reducerea costurilor din perioada iernii, pe care o conferă instalarea unei centrale termice, apar şi motivaţii privind independenţa şi confortul", a declarat, în comunicat, directorul de vânzări al Ariston Thermo România, Cătălin Drăguleanu.
El susţine că afacerile Ariston Thermo România au fost, de asemenea, impulsionate de lărgirea gamei de produse şi dezvoltarea reţelei de distribuţie şi estimează că anul 2010 va marca o creştere a cotei pe care compania o deţine pe piaţa de centrale termice murale, la 33%, faţă de 28% în 2009.
Ariston Thermo România estimează pentru acest an dublarea afacerilor, la 33 milioane de euro, în contextul creşterii numărului de debranşări de la sistemul centralizat