* creşterea, valabilă pentru primul semestru al acestui an, a fost raportată la perioada similară a anului trecut
* totuşi, rezultatul exerciţiului la semestru se menţine pe minus
Afacerile societăţii "Laminorul" au înregistrat în primul semestru din acest an o evoluţie spactaculoasă în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul trecut. Concret, producătorul de feroaliaje şi metale feroase "Laminorul" a raportat în perioada analizată o cifră de afaceri de 173,5 milioane de lei, echivalentul a 41,82 milioane de euro, de peste şapte ori mai mare faţă de cele 24,29 milioane lei din perioada similară din 2009. Totuşi, compania a anunţat că a închis primul semestru pe o pierdere de 26,83 milioane de lei (6,46 milioane de euro), uşor peste rezultatul negativ din intervalul ianuarie - iunie 2009, de 24,25 milioane lei. Mai precis, veniturile companiei au crescut considerabil, de la 5,67 milioane de lei în primele 6 luni din 2009, la peste 217 milioane de lei, iar cheltuielile au avansat, de asemenea, semnificativ, de la 29,93 milioane de lei la 243,97 milioane de lei.
Reamintim că SC "Laminorul" are un capital social de 100 milioane lei, divizat în 48,3 milioane actiuni, cu o valoare nominală de 2,08 lei. Acţionarul majoritar al firmei este "Donau Commodities", care deţine o participaţie de 90,91%. De altfel, compania brăileană a intrat de curând în grupul de firme controlate de ruşii de la "Mechel" odată cu preluarea de către "Zoneline" Cipru, parte a grupului rusesc, a companiei "Donau Commodities" România. În România, grupul "Mechel" controlează o serie de firme dintre care "Mechel Steel" Târgovişte, "Mechel Steel" Câmpia Turzii şi "Ductil Steel" Buzău, active în domeniul siderurgic. * creşterea, valabilă pentru primul semestru al acestui an, a fost raportată la perioada similară a anului trecut
* totuşi, rezultatul exerciţiului la semestru se menţine