În mai multe cartiere din Craiova va fi sistată furnizarea apei mâine, începând cu ora 8.00, până joi, la aceeaşi oră.
Cartierele unde va fi întreruptă apa sunt Corniţoiu; George Enescu; Brazda lui Novac; Rovine; zona centrală a municipiului Craiova, inclusiv străzile Carol I şi Unirii; Calea Bucureşti; 1 Mai - de la Ciupercă până în strada Tabaci; Siloz; Valea Roşie; Sărari; strada Alunului şi aleile adiacente, strada Depoului, inclusiv zona Triaj CF; blocurile CFR de pe aleea I Bariera Vâlcii, iar joi vor fi afectate şi cartierul Gherceşti.
Care sunt zonele afectate
Nu se va întrerupe furnizarea apei în următoarele zone: Platforma Industrială de Vest; Calea Severinului; cartierele: Izvorul Rece, Brestei, Craioviţa Nouă, Faţa Luncii, Mofleni, Catargiu, Popoveni, 1 Mai, Romaneşti, Veterani, Făcăi, Lăpuş, Lăpuş Argeş, Bordei, Bariera Vâlcii, Gherceşti, Plaiul Vulcăneşti, Şimnicul de Sus, str. Drumul Apelor şi aleile adiacente, Platforma industrială de Est, bulevardul Ştirbei Vodă, bulevardul 1 Mai, de la intersecţia cu strada Tabaci până la intersecţia cu strada Unirii.
Craiovenii nu trebuie să consume apa, dacă este tulbure
Angajaţii Companiei de Apă „Oltenia“ vor înlocui mâine, între orele 8.00-24.00 câteva vane defecte şi vor decupla conducte de la reţeaua existentă. Joi, 19 august, de la ora 00.00, până la 8.00 va fi remediată reţeaua de distrubuţie a apei în zonele unde s-au efectuat lucrările. Reprezentanţii companiei au anunţat că se pot produce modificări ale calităţii apei, adică poate fi tulbure şi recomandă craiovenilor să nu o consume, până ce apa nu se va limpezi.