Mesajul a fost trimis. Multumesc!

149 de dosare privind venitul minim garantat au fost suspendate, saptamana trecuta

Publicat in Ziarul de Iasi, marți 17 august 2010 ·

In urma verificarilor facute la 17 primarii din judet a 678 de dosare, din totalul de 1.078, in topul nefericitului clasament privind suspendarea acordarii venitului minim garantat se claseaza comuna Patrauti, cu 119 din 310 dosare. Nici comuna Rasca nu se situeaza bine la acest capitol, inspectorii de munca luand decizia de a inceta platile pentru 18 din cele 37 de dosare verificate iar, in perioada urmatoare, vor mai fi analizate inca 76 de dosare din aceasta localitate. "Trebuie sa fim atenti, pentru ca unii, mai lenesi, ar putea fi motivati sa nu lucreze si sa obtina usor, din neatentia unora, un venit minim garantat", a declarat directorul general al Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Suceava, Gabriel Harja. Echipe de control formate din inspectori de munca au efectuat controale la 17 primarii din judetul Suceava, fiind verificate 678 de dosare referitoare la "Venitul Minim Garantat" (VMG), dintr-un total de 1.078. In urma verificarilor, au fost suspendate 149 de dosare, reprezentand aproximativ 22% din numarul dosarelor verificate si circa 14% din totalul acestora. Verificarea dosarelor referitoare la "Venitul Minim Garantat" acordat in baza Legii 416/2001 este una din atributiile Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Suceava. "Dosarele suspendate reprezinta un semnal ca toate dosarele trebuie completate si puse in ordine, sa cuprinda documentatia completa si astfel se vor evita posibilitatile de fraudare si efectuarea de plati necuvenite. Trebuie sa fim atenti, pentru ca unii, mai lenesi, ar putea fi motivati sa nu lucreze si sa obtina usor, din neatentia unora, un venit minim garantat", a declarat directorul general al ITM Suceava, Gabriel Harja. Pentru alte 18 dosare s-a dispus sistarea platii. "Este cunoscut faptul ca, in aceasta perioada de criza, intentia de baza este aceea de a face economii la bugetul de stat, de a evita posibilitatea de frau

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 35 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 2 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 2 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°