Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colţescu, pauză de opt etape!

Publicat in Adevarul, marți 17 august 2010 ·

Arbitrul craiovean va fi suspendat două luni pentru gafele făcute în meciul Steaua – Victoria Brăneşti, 2-1. Greşelile de arbitraj din etapa a patra a Ligii I l-au exasperat pe preşedintele CCA Vasile Avram. „Trebuie să recunosc că arbitrajele ne-au dat peste cap“, a spus şeful arbitrilor.

Vasile Avram s-a gândit şi la măsurile care trebuie luate. „Vom propune LPF ca la meciurile importante să accepte brigăzile formate din şase arbitri. Costurile ar fi mult mai mici ca în cazul aducerii arbitrilor de elită din străinătate, care pot ajunge la 18.000 de euro pe meci.

Apoi vom aduce observatori din străinătate care să‑i evalueze pe arbitrii români. Ultima soluţie va fi o revoluţie în arbitraj: arbitri străini pentru toate partidele din Liga I, iar ai noştri vor arbitra doar la Liga a II-a", a afirmat Vasile Avram.

Avram a spus că meciurile cu probleme din runda a patra au fost CFR Cluj - Astra, condus de Teodor Crăciunescu, şi Steaua - Victoria Brăneşti, cu Sebastian Colţescu la centru.

Primul nu a acordat un cartonaş roşu unui jucător de la Astra şi nu a dictat un penalty pentru gazde, iar al doilea nu a acordat o lovitură de pedeapsă la Kapetanos, în prima repriză, dar a dat una, în partea a doua, la o fază neclară tot la atacantul grec. „Nu-mi explic cum un arbitru de valoarea lui Colţescu nu a dat penalty la acea ţinere la Kapetanos", a spus şi vicepreşedintele CCA, Dan Petrescu.

Opt etape de suspendare

Deşi s-a ferit să spună câte etape vor fi suspendaţi, Avram a afirmat: „Vor avea un tip îndelungat de gândire". Şeful CCA a infirmat posibilitatea ca cei doi să fie excluşi din arbitraj, aşa cum a cerut Iuliu Mureşan, preşedintele lui CFR Cluj, pentru Crăciunescu jr, dar surse „Adevărul" spun că cei doi vor sta câte opt etape. Din cauza arbitrajelor din ultima etapă, toţi centralii din lotul A vor fi chemaţi mâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 33 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 45 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 6 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°