Rapid a condus la pauză cu 2-0 pe Dinamo, în Ştefan cel Mare, dar a pierdut cu 2-3, iar antrenorul Marius Şumudică poate fi considerat principalul vinovat de înfrângere.
Dacă nu antrenorul Marius Şumudică, atunci cine poate fi considerat vinovat după înfrângerea Rapidului cu 3-2, după ce la pauză giuleştenii conduceau cu 2-0? Dacă nu antrenorul, atunci cine trebuia să aibă replică la mutarea câştigătoare a lui Andone, adică introducerea pe teren a lui Liviu Ganea, care a şi marcat două goluri? Dacă nu antrenorul, atunci cine ar fi trebuit să îşi aducă jucătorii cu picioarele pe pământ, la pauză, când giuleştenii se vedeau deja învingători?
Înfrângerea din Ştefan cel Mare îl are ca principal vinovat pe Marius Şumudică, un tehnician care pare să fi făcut prea repede pasul de la Bistriţa la Rapid. Faptul că atunci când era mic ţinea cu Rapid nu compensează evidenta realitate că echipa din Giuleşti este acum o pălărie prea mare pentru el. Chiar dacă Dumitru Dragomir, în stilul caracteristic, spune că Şumudică e de felicitat pentru cum a jucat Rapid în prima repriză, e clar că vina principală pentru acest 2-3 este a tehnicianului. Preşedintele FC Rapid, Dinu Gheorghe, crede că rapidiştii sunt în momentul de faţă „proştii proştilor". „Nu e posibil să nu dăm dovadă de maturitate la 2-0, după o repriză în care am dat o lecţie de fotbal", a spus Gheorghe. „E meritată victoria pentru că Dinamo a revenit după 2-0, bravo lor. Când suntem proşti, plătim. Din păcate, în repriza a doua s-a făcut inexplicabil pasul înapoi", a adăugat el.
Tehnicianul Marius Şumudică nu îşi poate explica rezultatul. „Nici acum nu m-am trezit, a fost o situaţie delicată, pe care nu o pot explica. E un joc pe care nu pot să mi-l explic, cu două reprize diametral opuse, pentru că am jucat foarte bine în prima repriză şi nu ştiu cum am căzut în 20 de minute. Când echipa conduce cu 2-0