Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei decenii fără Elvis

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 august 2010 ·

La 33 de ani de la moartea Regelui rock’n’roll, Viasat History a pregătit două documentare biografice.

Pe 16 august 1977, Elvis Presley, idolul a milioane de fani din toată lumea, a murit singur şi aproape falit. Faima superstarului a fost răsunătoare: a lansat 64 de albume, 149 de single-uri, a susţinut nenumărate concerte şi a jucat în peste 30 de filme. A avut 14 nominalizări la Premiile Grammy, dintre care a câştigat trei.

Deşi din cauza faimei a apucat pe o cale plină de vicii şi plăceri distrugătoare, Presley avea şi partea lui bună: susţinea periodic concerte caritabile şi îi întreţinea atât pe apropiaţii săi, cât şi pe străinii aflaţi în dificultate.

"Ultimele 24 de ore"

Începând cu ora 13.00, Viasat History difuzează documentarul britanic "Elvis Presley: Ultimele 24 de ore" (2004). Pentru prima dată sunt reuniţi cei mai apro piaţi prieteni ai starului şi rudele sale (aşa-zisa "mafie din Memphis"), toţi fiind prezenţi la Graceland în ziua decesului.

Ei dezvăluie un portret detaliat al lui Elvis şi vorbesc despre ultimele clipe ale acestuia. Nici defectele sale nu sunt ocolite: drogurile, femeile sau decăderea financiară a unui imperiu.

"Elvis prezentat de familia Presley"

De la ora 19.00, telespectatorii vor putea urmări cel de-al doilea documentar, "Elvis prezentat de familia Presley" (SUA, 2005), care redă o serie de interviuri cu fosta soţie a Regelui, Priscilla Beaulieu Presley, şi cu fiica lor, Lisa Marie Presley.

Programul mai include şi imagini filmate din fiecare etapă a carierei marelui artist, precum şi apariţiile lui cinematografice şi televizate.

MGM CHANNEL

Două filme cu Elvis, făcute în anul 1962

MGM difuzează mâine, începând cu ora 21.35, două filme care îl au protagonist pe starul rock. "URMEAZĂ-ŢI VISUL", regizat de

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 23 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Doi adolescenţi de 17 ani s-au electrocutat în triajul gării Târgu Neamţ după ce s-au urcat pe un vagon de marfă pentru a face o fotografie / Ei au fost transportaţi la spital

News.ro acum 24 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani au ajuns la spital după ce s-au electrocutat în zona triajului gării Târgu Neamţ. Poliţiştii au stabilit că cei doi s-au urcat pe un vagon pentru a face o fotografie.

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum o ora
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°