Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Depozitul de la Mavrodin, în sfârşit inaugurat

Publicat in Adevarul, marți 17 august 2010 · ·

L a depozitul ecologic de deşeuri de la Mavrodin s-a lucrat mai bine de patru ani. Investiţia face parte din proiectul „ Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Teleorman”, evaluat la 21, 5 milioane euro şi finanţat în proporţie de 75% din fonduri europene

De la primii paşi făcuţi în 2003 de autorităţile judeţene pentru atragererea fondurilor ISPA, până la semnarea contractului de lucrări cu executantul investiţiei, consorţiul germano-austriac Ecosoil-Geoger, au trecut trei ani. Lucrările propriu-zise au început în 2006 şi, conform contractului iniţial, depozitul ar fi trebuit să fie operaţional la 30 noiembrie 2007. Au existat mai multe tentative de recepţie, respinse însă de CJ Teleorman din cauza unor deficienţe de construcţie.La patru ani de la primele săpături pe terenul de 48 hectare de la marginea comunei Mavrodin, abia astăzi s-a tăiat panglica inaugurală la celebrul depozit. Supărat pe firma constructoare care a întîrziat lucrările, Liviu Dragnea preşedintele CJ Teleorman cere penalităţi de 1, 3 milioane euro.

Amenzi pentru primăriile care nu au avut unde să-şi ducă gunoiul

În ultimii doi ani, gropile de gunoi ale oraşelor şi comunelor din Teleorman s-au închis, conform normelor impuse de UE. Din 2008 primăriile ar fi trebuit să ducă gunoiul la depozitul de la Mavrodin. Cum acesta nu a fost finalizat, primăriile au continuat să depoziteze gunoaiele la gropile închise „ oficial” şi au fost amendate periodic de Garda de Mediu. „ Amenzile au fost perfect întemeiate” susţine Mihai Şerban, directorul Comisariatului Judeţean de Mediu.

Până când gunoiul va fi adus aici, mai durează

Finalizarea lucrările la depozitul de la Mavrodin nu înseamnă încheierea proiectului. „ Consiliul Judeţean va trebui să ţină două licitaţii, una pentru desemnarea operatorului care va gestiona depozitul şi una pentru de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

17°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

18°
dum.

18°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

13°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°