Antrenorul Rapidului dă vina pe elevii săi pentru pasul înapoi făcut în repriza a doua a meciului cu Dinamo, când giuleştenii au primit trei goluri. Sursa: CODRIN PRISECARU
Dinamo a câştigat cu scorul de 3-2 derby-ul cu Rapid, din etapa a 4-a a Ligii I la fotbal, disputat duminică seară, pe arena din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Giuleştenii au făcut o primă repriză excelentă, masacrându-şi adversarul şi intrând la cabine cu un avantaj de două goluri, dar s-au prăbuşit în partea secundă şi le-au permis "câinilor" să întoarcă rezultatul.
"Vişiniii" au mai trăit astfel de experienţe nefericite. În vara anului 2003, la Bruxelles, Rapid a pierdut cu acelaşi scor în faţa belgienilor de la Anderlecht, după ce a condus la pauză cu 2-0.
După meci, antrenorul Marius Şumudică a fost arătat cu degetul pentru eşec. "Suntem proşti şi plătim. Dacă jucam şi în repriza a doua la fel cum am făcut-o în prima, altfel stăteau lucrurile. În partea secundă s-a făcut pasul înapoi fără nicio justificare. Şumudică e de vină, că doar nu sunt eu sau Copos! Şumudică şi jucătorii au pierdut meciul", a acuzat Dinu Gheorghe, preşedintele Rapidului, semn că în Giuleşti a început deranjul.
"Nu tot eu am făcut echipa să joace bine în prima repriză?"
În replică, tehnicianul a mutat vina exclusiv pe umerii fotbaliştilor. "Nu pot să înţeleg nici acum ce s-a întâmplat, n-am găsit nicio explicaţie pentru înfrângere! Nu eu le-am cerut jucătorilor să se retragă. Dimpotrivă, le-am spus la pauză că meciul nu e decis, aşa că trebuie să rămână concentraţi şi să evolueze la fel ca în prima repriză. Văd că toată lumea mă acuză pe mine, toţi spun că Şumudică e vinovat pentru înfrângere, că el le-a zis jucătorilor să se retragă în apărare în repriza secundă... Dar în prima repriză, când echipa a evoluat bine, nu tot Şumudică a făcut-o să joace aşa?",