Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Carlsberg" şi "Wienerberger" ridică pieţele europene

Publicat in Bursa, miercuri 18 august 2010 ·

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, după ce "Carlsberg" A/S şi-a modificat în sens pozitiv estimările pentru câştigul din 2010, iar "Wienerberger" AG a anunţat că a revenit la profit.

Titlurile "Carlsberg", cel mai mare producător de bere din nordul Europei, au urcat cu 2%, la 509,5 coroane daneze.

Acţiunile "Wienerberger", cel mai mare producător de cărămizi din lume, au crescut cu 7,8%, la 10,46 euro. Compania austriacă a obţinut un profit de 20,6 milioane de euro (26 milioane de dolari) în trimestrul al doilea din 2010, comparativ cu o pierdere de 151,5 milioane de euro în perioada similară din 2009.

Titlurile "Schindler Holding" AG, al doilea producător mondial de lifturi, au consemnat un avans de 3%, la 100,4 franci elveţieni. În trimestrul al doilea, profitul companiei a crescut la 178 milioane de franci (171 milioane de dolari), de la 157 milioane de franci în anul anterior. Analiştii estimau doar 161 milioane de franci.

Titlurile "Galenica" AG, cel mai mare distribuitor en-gros de medicamente din Elveţia, au crescut cu 2,7%, la 434,25 franci. În primele şase luni din acest an, compania şi-a majorat câştigurile cu 1,3%, la 117,4 milioane de franci elveţieni.

Acţiunile companiei olandeze de asigurări "Aegon" NV au urcat cu 5,3%, la 4,55 euro. Societatea a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană privind rambursarea, până la finele lunii iunie 2011, a restului de două miliarde de euro din ajutorul de stat de trei miliarde de euro pe care le-a primit în perioada crizei financiare.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au scăzut cu 2,2%, la 1.920 pence, după ce "Potash" Corp. a anunţat că oficialii săi au respins o ofertă nesolicitată de preluare primită de la BHP. Propunerea s-a cifrat la 39 miliarde dolari.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,8

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 23 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 53 minute
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 8 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 8 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

25°
mar.

22°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°