Scriitorul şi jurnalistul Ştefan Dimitriu este o arhivă vie a audiovizualului românesc. Personaje importante din lumea culturală şi politică a zilelor noastre, pe care le-a cunoscut în diverse împrejurări, se regăsesc în cea mai recentă carte a sa, romanul cu cheie "Lasă zilei scârba ei" (Editura Vremea, 2009).

Gazetar a fost toată viaţa. După facultate a primit repartiţia în cel mai râvnit loc pentru absolvenţii Filologiei - Radioteleviziunea Română. A prins, cum s-ar zice, etapa revoluţionară a presei ceauşiste în redacţia "Reflectorului", emisiune de anchetă socială ce întreţinea telespectatorilor iluzia că partidul face dreptate. Redactorii ei primeau mii de scrisori. Multe dintre subiecte proveneau din scrisorile şi din reclamaţiile adresate de cetăţeni cuplului Ceauşescu sau CC al PCR, iar cercetarea lor era transmisă ziariştilor de la "Reflector", ca sarcină de partid. Chiar şi redactorii, mărturiseşte acum, au fost bine manipulaţi. "Reflectorul" e "o tribună a presei acide şi captivante", ce face "radiografiile unor anomalii", le repetau insistent responsabilii de partid Eugen Florescu şi Dumitru Popescu.

Şurubul a început însă să se strângă după cutremurul din 1977. Evenimentul acela pare să fi fost o placă turnantă a politicii lui Ceauşescu: atunci a decis să devină "ctitorul României moderne", dar şi să-i modeleze imaginea publică după canoanele minţii sale. De unde înainte redactorilor de la "Reflector" li se recomanda să filmeze într-un judeţ şi să doarmă în altul, pentru a se sustrage presiunilor demnitarilor locali, după 1977 au fost supuşi autorităţii primilor secretari în aprobarea filmărilor. Cazurile nu mai erau prezentate ca fapte curente de viaţă, ci rare "anomalii" şi abateri de la etica socialistă.

În '83, Ceauşeştii n-au mai văzut rostul emisiunii altfel decât ca o periculoasă sursă de inspiraţie pentru