Elena Udrea a propus în cadrul unei şedinţe de partid ca anul acesta să aibă loc alegeri interne în PDL pentru toate funcţiile importante din partid.Şedinţa a avut loc luni seara, iar potrivit HotNews.ro a fost destul de tensionată şi a durat mai bine de şase ore. Conducerea PDL a discutat şi despre măsurile care trebuie luate împotriva răzvrătiţilor, discuţiile terminându-se după ora 1 noaptea. La finalul întâlnirii, preşedintele PDL, Emil Boc a spus că vor fi sanctionaţi cei care vor comenta deciziile partidului.
De asemenea, potrivit unor surse din interiorul partidului, Elena Udrea ar fi vorbit de declanşarea alegerilor în toamnă, pe criteriul de sus în jos, mai exact alegeri la nivelul conducerii centrale urmate de alegeri în organizaţiile din teritoriu. Se pare că mai mulţi membri ar fi fost de accord cu o astfel de măsură şi aceasta va fi discutată la următoatea şedinţă a Biroului.
Alegerile din PDL ar fi trebuit să aibă loc în această vară şi planul era începerea lor de jos în sus, începând cu organizaţiile din teritoriu. Se pare că propunerea Elenei Udrea este o schimbare la 180 de grade.
“Nu ştiu dacă este nevoie. Aş prefera mai degrabă să nu comentez.”
Alexandru Matei, primar PDL Târnăveni
“Nevoie de alegeri e în PDL, însă nu ştiu dacă trebuie să ne cramponăm neapărat de sfârşitul anului. Eu cred că aşa cum am avut descuţiile în cadrul grupurilor parlamentare, cu miniştrii la Snagov şi am stabilit împreună că avem alte priorităţi. Nu cred că ar fi un capăt de ţară dacă facem alegerile cu două sau trei luni mai târziu. Cred că e nevoie să facem alegeri.”
Doru Oprişcan, deputat PDL
“După părerea mea, la momentul actual nu este nevoie de alegeri în PDL. Noi trebuie să ne organizăm cât mai bine pentru a munci şi a supravieţui crizei. Nu numai PDL ci şi celelalte partide ar trebui să pună umărul la scoaterea Ro